Ascensiune în premieră pentru România. Doi tineri nevăzători din Cluj au cucerit Vârful Aconcagua.
Alex Benchea are 23 de ani şi este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. S-a născut fără vedere şi i se spune „alpinistul cu ochii albi”. Răzvan Nedu are 25 ani şi este căpitanul Lotului Naţional de Paraclimbing.
„Răzvan Nedu şi Alex Benchea, cei doi sportivi Climb Again, care împreună văd aproximativ 1%, au ajuns pe Vârful Aconcagua, 6.962 metri.
Răzvan Nedu, care vede aproximativ 1% şi Alex Benchea (nevăzător), sportivi Climb Again, membri ai Lotului Naţional de Paraclimbing şi instructori de escaladă pentru copiii cu dizabilităţi ai programelor de terapie Climb Again, au reuşit să escaladeze Vârful Aconcagua, 6. 962 metri, cel mai înalt vârf al continentului american”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de clubul Climb Again.
Potrivit sursei citate de Agerpres, ascensiunea unor sportivi nevăzători români pe Aconcagua este o premieră pentru România şi o realizare importantă pentru centrul Climb Again a cărui misiune dedicată este terapia prin escaladă pentru copiii cu dizabilităţi fizice şi mentale, precum şi dezvoltarea încrederii acestora în forţele proprii.
„După reuşitele înregistrate pe munţii Kilimanjaro (2019) şi Elbrus (2021), Alex şi Răzvan au purtat, în premieră pentru România, tricolorul pe acoperişul Americii de Sud, Aconcagua devenind astfel al treilea vârf cucerit din proiectul 7 summits, escaladarea celor mai înalte 7 vârfuri ale celor 7 continente ale lumii.
Cei doi sportivi ai Lotului Naţional de Paraclimbing au fost însoţiţi de alpiniştii Teofil Vlad, Anca Mihuţescu, precum şi de ghidul argentinian Pablo Tapia.
Ruta expediţiei s-a desfăşurat sub forma unui circuit numit Aconcagua 360. S-a pornit din tabăra de bază Plaza de Argentina (4.200 m), iar coborârea s-a efectuat prin partea opusă a muntelui, prin Plaza de Mullas (4.300 m). Pentru a obţine o aclimatizare corectă, echipa a urcat muntele lent, instalându-şi tabere la înălţimi tot mai mari (4.900 m, 5.400 m şi 5.900 m) şi revenind de două ori la tabăra de bază Plaza de Argentina”.