Un român de 36 de ani, căutat în Danemarca pentru trafic de persoane, proxenetism, viol şi violenţă, care a fost arestat în Franţa la jumătatea lunii decembrie, ar putea fi predat autorităţilor daneze în zilele următoare, a declarat marţi justiţia franceză pentru AFP.
Bărbatul a fost arestat pe 13 decembrie la o staţie de taxare din apropiere de Biarritz, în sud-vestul Franţei, în timpul unui control de rutină, după ce tocmai trecuse graniţa dinspre Spania.
În baza unui mandat european de arestare emis pe 5 noiembrie de instanţele daneze, românul a fost luat în custodie, iar marţi a apărut în faţa camerei de anchetă a Curţii de Apel Pau (sud-vestul Franţei) în vederea predării sale iminente autorităţilor daneze,”căreia nu i s-a opus”, a subliniat procuratura generală, potrivit Agerpres.
Decizia va fi pronunţată pe 23 decembrie şi va deschide un termen de zece zile pentru predarea persoanei ţării care a emis mandatul european de arestare.
Românul stabilit în Spania era căutat de poliţia daneză pentru activităţi legate de traficul de persoane desfăşurate în perioada ianuarie – noiembrie 2022.