Românii preferă vacanțele în ţară, în detrimentul celor în străinătate

vacanţe

Românii optează pentru vacanțe la mare (34%) și la munte (31%), în România, subclasând opțiunea de a petrece vacanțele în străinătate (29%).

Potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, la solicitarea Nordis Grup, românii aleg cu prioritate România, când vine vorba despre petrecerea vacanțelor.

34% dintre respondenți declară că preferă vacanțele la mare, și 31% aleg vacanțele la munte la noi în țară, în timp ce 29% aleg vacanțele în străinătate.

Mai puțin atractive sunt zonele balneare, alese de 4% dintre respondenți și Delta Dunării, cu doar 2%.

De altfel, creșterea turismului intern a fost prognozată și se datorează și perioadei în care românii nu au putut călători în afara granițelor, descoperind astfel locuri din România.

Vacanțele la mare sunt preferate în mai mare măsură, de tinerii cu vârste între 18-24 ani (42%), iar vacanțele la munte se află în topul preferințelor persoanelor mature, de peste 45 ani (41%).

În cazul vacanțelor în străinătate, respondenții preferă mai degrabă destinații europene, în special Grecia, Spania și Italia, peste trei sferturi dintre aceștia menționând stațiuni maritime.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, turismul intern a înregistrat o creștere graduală începând cu anul 2021, Constanța, Braşov și Municipiul Bucureşti fiind în topul orașelor privind numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Având în vedere oferta scăzută în ceea ce privește unitățile de cazare care îndeplinesc condiții optime și răspund nevoilor actuale de servicii pentru relaxare și divertisment din stațiunile românești, se observă un interes în creștere privind achizițiile de apartamente de vacanță.

Mai mult decât atât, investiția într-un apartament de vacanță are o componentă puternic rațională, fiind bine cunoscut faptul că valoarea investițiilor imobiliare urmează constant un trend ascendent, iar apartamentele de vacanță pot genera venit pasiv din închiriere.

Tot din rezultatele studiului, reiese că, dacă ar dispune de 100.000 de euro, cei mai mulți dintre români (46%) ar prefera să-i investească într-un apartament de vacantă în România, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele mature, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 44 de ani (53%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *