Rusia ameninţă SUA cu privire la o escaladare cu ”consecinţe greu de prevăzut”

rusia

Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat joi că acţiunile SUA conduc la o escaladare cu „consecinţe greu de prevăzut”, o referire la sprijinul oferit miercuri preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale în capitala federală americană, transmite EFE.

„În pofida avertismentelor noastre, la Kiev vor fi trimise sisteme de rachete antiaeriene Patriot”, a afirmat diplomatul rus, potrivit unei declaraţii difuzate de agenţia oficială rusă TASS pe tema anunţului făcut de Washington privind furnizarea către Ucraina a acestui tip de armament.

Antonov a subliniat că, la toate nivelurile, Rusia şi-a reiterat „apelurile la bun simţ şi a subliniat că acţiunile provocatoare ale SUA conduc inevitabil la o escaladare cu consecinţe greu de imaginat”.

„Astfel, suscită o profundă preocupare dezbaterile privind o ipotetică furnizare către ucraineni a rachetelor ATACMS şi a dronelor cu rază mare de acţiune”, a menţionat Antonov, citat de Agerpres, referindu-se la un tip de armament capabil să atace obiective pe teritoriu rus cerut de Ucraina şi care până acum i-a fost refuzat.

Ambasadorul rus a declarat totodată că „vizita în stil hollywoodian” a lui Zelenski la Washington „a confirmat definitiv că declaraţiile conciliante ale administraţiei (SUA) cu privire la lipsa sa de interes de a intra într-o confruntare cu Rusia nu sunt decât vorbe goale”.

„În zgomot de aplauze şi cu zâmbete sarcastice s-a declarat de fapt nevoia de a continua ‘războiul pentru putere’ împotriva ţării noastre, până la victoria totală asupra noastră”, a susţinut Antonov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *