ANPC atacă la UE un mare producător de băuturi răcoritoare: Să nu fim tratați ca cetățeni de mâna a doua!

ANPC a transmis o alertă în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene, solicitând verificarea, în statele membre ale Uniunii Europene, a etichetelor produselor Fanta Portocale, Fanta Portocale Zero Zahăr și Fanta Lămâie.

Pe 12 ianuarie 2023, țara noastră a solicitat inițierea unei acțiuni coordonate de către România, la nivelul UE, de „verificare comună, împreună cu Autoritățile competente din alte state membre, care au atribuții de identificare a presupusei încălcări, pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019.

Acest inițiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea și combaterea, ca practică comercială incorectă, a calității diferențiate, așa-numitul dublu standard pentru cele trei produse consumate, în cantitate mare, de cetățenii europeni”, potrivit ANPC.

”Vom continua acțiunile, până ne vom face înțeleși. Indiferent de numele și mărimea operatorului economic, ANPC și eu personal vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru ca drepturile dvs., în calitate de cetățeni europeni, să fie respectate!”, a declarat Horia Constantinescu.

În cursul analizelor etichetelor acestor produse comercializate pe teritoriul UE, în cazul produsului Fanta Portocale cu zahăr sau cu zahăr/îndulcitori, conținutul de suc de portocale este prezentat ca fiind sub 5 %, în 3 state membre, 5%, în 13 state membre, 6 %, în 4 state membre, 8 %, în 3 state membre, 12 %, în 2 state membre, 20 %, în 2 state membre.

România se află în lista celor 13 state cu conținut de portocale de sub 5%.

În cazul produsului Fanta Portocale Zero Zahăr (cu îndulcitori) conținutul de suc de portocale diferă astfel: 3%, în 10 state membre, 4%, în 5 state membre, 7%, în 2 state membre, 8 %, într-un stat membru, 12 %, într-un stat membru.

România se află în lista celor 10 state membre.

În cazul produsului Fanta Lămâie (cu îndulcitori), acesta are conținutul de suc de lămâie diferit, astfel: 1 %, în 3 state membre 3%, în 5 state membre 6%, în 4 state membre 12 %, într-un stat membru.

În acest caz, România este pe lista celor 5 state membre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *