Un bărbat și-a uitat soția în mijlocul pustietății și a realizat că femeia lipsește abia după ce a parcurs încă alţi 120 de kilometri.
Boontom Chaimoon (55 de ani) și soția sa, Amnuay Chaimoon (49 de ani) au plecat într-o călătorie, la ora trei dimineața, pentru a petrece Anul Nou în orașul ei natal, din provincia Maha Sarakham, din Thailanda, conform Must Share News.
La un moment dat, bărbatul a oprit pe marginea drumului, susținând că trebuie să meargă urgent la baie.
Acesta nu ar fi observat că femeia a coborât de asemenea din mașină, cât timp a lipsit, astfel că și-a continuat drumul.
Femeia a fost nevoită să meargă pe jos 20 de kilometri, până în districtul Kabin Buridupă, unde s-a prezentat la secția de poliție locală.
Cu toate acestea, nu știa pe de rost numărul soțului ei și nu avea telefonul la ea, deoarece l-a lăsat în geantă, în mașină, conform New York Post, via Ziare.com.
Abia la ora opt dimineața autoritățile au reușit să dea de soțul ei. Acesta a spus că a crezut că era pe bancheta din spate, dormind în tot acel timp.