Caută
Close this search box.

Două lanţuri renumite de farmacii vor dispărea din România

farmacie sirop tuse

Un renumit lanţ de farmacii începe să dispară după 25 de ani de prezenţă constantă, unităţile fiind înlocuite rând pe rând de Dr. Max.

Potrivit datelor transmise de Business Magazin, până în 2011, Sensiblu a fost liderul pieţei după cifra de afaceri, după care a predat ştafeta către Catena.

Sensiblu a fost creat de patru antreprenori străini – Walid Abboud, Roger Akoury, Ludovic Robert şi Michel Eid, oameni de afaceri extrem de discreţi care, în 1997, au decis să înfiinţeze distribuitorul de medicamente Mediplus, iar în acelaşi an au deschis şi prima farmacie Sensiblu.

Având până la 25 de ani ca vârste, cei patru au început businessul cu 20.000 de dolari, la vremea aceea. În 2008, la peste un deceniu de la înfiinţare, Sensiblu număra 221 de farmacii, din datele ZF, fiind cel mai mare jucător.

Potrivit sursei citate de stiripesurse.ro, Sensiblu s-a poziţionat pe segmentul premium, aducând produse de la branduri internaţionale, în special cosmetice, pe care le comercializa alături de medicamentele clasice, cu sau fără reţetă.

După tranzacţia de la finalul lui 2017, a apărut întrebarea dacă noii acţionari vor aduce în România brandul Dr. Max, care avea aceeaşi strategie de preţ mic.

În prezent, portofoliul de farmacii din grupul A&D Pharma a ajuns la 800 de unităţi, după ce anul 2022 a fost unul extrem de activ pentru operatorul din retailul farma, cu multe achiziţii. Această extindere aduce divizia de farmacii aproape de liderul Catena, care numără 900 de farmacii la nivel naţional.

La nivel european, Dr. Max are peste 2.300 de farmacii, fiind unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din Europa Centrală, potrivit Penta Investments. Pe lângă România, brandul mai este prezent în Cehia, Slovacia, Polonia, Italia, Serbia, Bulgaria, Ungaria.

Şi lanțul de farmacii Belladonna dispare de pe piața din România, farmaciile fiind înlocuite cu Beneva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri