Aflu că domnul Bocancea și vitejii săi de la divizia de vânători de ruși au sunat retragerea. Cum s-ar spune, au cedat în fața presiunii insuportabile. La război înainte (dar numai dacă e hibrid); la proces înapoi.
Au fost suficiente câteva amenințări cu chemarea în instanță – nu și din partea subsemnatului – pentru ca frontul să se prăbușească, lăsând patria euroatlantică complet expusă și lipsită de apărare în fața viitoarelor atacuri hibride ale rușilor. E jale, iar verdictul folclorului românesc e necruțător: “dacă piere straja voastră, va pieri și țara noastră”.
Au rezistat eroic, dar nu-i de mirare că în cele din urmă au cedat, căci așa cum se știe, cu rușii nu te pui! Nici cu oamenii lor din teritoriu! În lumina acestei retrageri precipitate și dezordonate a bărbaților în izmene care nici bocancii nu au apucat să și-i mai ia, ne putem închipui cu ușurință cum ar reacționa domnul Bocancea în ipoteza în care ar da piept nu cu “vectorii rusului”, ci cu însuși rusul acela fioros de care a încercat, eroic, să își apere țara.
Ceva îmi spune că se va apuca repede de întocmit o nouă listă cu vectori ai propagandei… americane și că cel puțin subsemnatul va prinde un loc de cinste și pe respectiva listă.
Căci atunci când gândești cu propria minte, cu riscurile și costurile de rigoare, criticând tot ce-i de criticat, indiferent de naționalitate, religie și afiliere politică, oamenii care gândesc și scriu cu bocancii îți vor găsi întotdeauna un loc pe lista cu dușmani ai poporului, găsindu-și, în același timp, un loc călduț de unde “dă-i și luptă cu dușmanul”, dar doar atâta timp cât nu te costă nimic; ba din contră, ne iese și nouă ceva.
