Caută
Close this search box.

Terheş: Președintele Colegiului Medicilor nu suflă o vorbă despre cazul înfiorător al dr.care înlocuiau dispozitive medicale provenite de la persoane decedate

„Dacă ceea ce se spune despre dr. Dan Tesloianu și dr. Eduard Belu în presă e adevărat, respectiv că – pe bani grei – luau stenturi de la morți și le introduceau la pacienți vii, ba unor pacienți vii le și dădeau medicamente ca să se simtă rău pentru a le putea vinde aceste produse medicale, e de groaza minții”, spune Cristian Terheş.

Face apoi o paralelă cu efectele adverse ale vaccinurilor,în perioada când președintele Colegiului Medicilor cerea „ca medicii ce vorbeau despre siguranța pacienților și efectele vaccinurilor să fie pedepsiți”. Despre aceasstă situație gravă, însă, același președinte nu a scos un cuvânt.

„Până la acest moment au fost identificați 170 de pacienți care ar fi beneficiat de operații unde s-au folosit dispozitive medicale provenite de la persoane decedate”, precizează G4Media citând surse apropiate anchetei.

„Potrivit unor surse, unora dintre pacienți li s-ar fi dat medicamente astfel încât să se simtă mai rău și să ajungă în situația de a avea nevoie de aceste dispozitive”, precizează tot G4Media.

„Evident, cei doi se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție. Colegiul Medicilor, însă, nu a spus nimic până în prezent despre această situație înfiorătoare.

Totuși, când a fost vorba despre efectele adverse ale vaccinurilor, președintele Colegiului Medicilor cerea ca medicii ce vorbeau despre siguranța pacienților și efectele vaccinurilor să fie pedepsiți.

Și pentru că vorbim despre vaccinuri, iată ce declara dr. Dan Tesloianu pe 7 aprilie 2021 despre efectele adverse ale acestora:

„Deocamdată, nu există dovezi clare. Până atunci, putem fi liniștiți. În România nu au fost consecințe severe după administrarea vaccinurilor.”

Cu asemenea doctori, cine știe câte efecte adverse nu au fost raportate”, conchide Cristian Terheş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri