Actrița Emel Atıcı a murit alături de fiica ei în cutremurul din Turcia, care a ucis, până la acest moment, peste 33.000 de persoane.
Emel Atıcı a jucat și într-o telenovelă difuzată în România, „Mă numesc Zuleyha”.
Actrița Emel Atıcı și-a pierdut viața în urma cutremurelor cu magnitudinea de 7,7 și 7,6 grade, în zona Kahramanmaraș, potrivit postului Tele1.
„Suntem profund întristați de pierderea lui Emel Atıcı, valoroasa actriță din serialul nostru de televiziune „Once upon a time Çukurova”, și a fiicei, sale Püryan Atıcı, în dezastrul provocat de cutremurul din țara noastră”, au precizat reprezentanții companiei Tims&B, pentru sursa citată.
Actrița Yeliz Doğramacılar, care a jucat în serialul difuzat în perioada 2018-2022, a confirmat vestea tristă pe rețelele de socializare:
„Sunt atât de tristă… Nu am putut să te salvez. Să ajungi în ceruri. Nu-ți plăcea să-ți fie frig… Sper că nu ți-a fost frig sub acele betoane”.
Emel Atıcı și fiica sa, Hande Püryan Atıcı, au rămas blocate sub dărâmăturile casei lor, prăbușite în Adana.
Hande Püryan Atıcı a absolvit programul de management al transportului aerian civil la Universitatea Beykoz, în anii 2014-2015.
„Suntem profund întristați de pierderea absolventei programului nostru de management al transportului aerian civil 2014-2015, Hande Püryan Atıcı, și a mamei sale Emel Atıcı, în cutremur. (…) să aibă parte de mila lui Dumnezeu absolventa noastră, draga Püryan și prețioasa ei mamă, iar familiei și celor dragi le transmitem condoleanțe” a transmis universitatea, în mesajul de condoleanțe, citat de Ştirile ProTV.