Gheorghe Falcă (PNL): Ministrul Muncii e foarte vocal la tv, dar a generat restanțe în PNRR

gheorghe falcă

România nu are spiritul reformelor, declară eurodeputatul Gheorghe Falcă. Vicepreședintele PNL vorbește despre restanțele din PNRR și riscul ca România să piardă următoarea tranșă de bani, dacă nu face reformele necesare până în luna martie. Liberalul dă vina pe ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, pentru anumite întârzieri.

Conform Mecanismului de Redresare și Reziliență, fiecare stat membru, din trei în trei luni, prezintă un raport la Bruxelles, cu referire la reformele pe care le-a realizat, asta înseamnă jaloanele pe care trebuie să le atingem și de două ori pe an, deci la șase luni de zile, se fac tragerile, sumele de bani deja programate în relația dintre statul membru și Comisia Europeană, astfel încât, cu banii pe care-i primesc, să realizeze investițiile prognozate în planurile naționale de redresare și reziliență. România până în decembrie trebuia să realizeze un număr de reforme (…). S-a discutat la Bruxelles, au fost schimburi de scrisori și evident, Bruxelles-ul a acceptat ca până în luna martie să finalizăm aceste reforme, astfel încât în martie, când trebuie să primim această tranșă, să fim cu jaloanele atinse – a spus Falcă la RFI.

Falcă a mai spus că există întârzieri, pentru că aceste reforme trebuiau să fie finalizate în decembrie: Păi, trei astfel de reforme sunt la Ministerul Muncii. Eu tot îl văd la televizor pe domnul ministru al Muncii, dar el trebuia în decembrie să fi finalizat reforma pensiilor speciale, care are nevoie de o dezbatere publică. Reforma salarizării, care la fel, este foarte importantă, salarizarea bugetară. Mai avem reforma Pilonului II de pensii, pentru a prezenta sustenabilitatea pensiilor din acest pilon. Sunt trei direcții mari. Noi am finalizat protecția avertizorului (de integritate-n.r.) de către Parlamentul României, a fost întoarsă de președinte, să zicem că acolo vom atinge acest jalon.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *