Caută
Close this search box.

Guşă: Statul Paralel atacă sub “steagul fals” al interesului public. Cazurile Bode, Predoiu, Budăi

cozmin guşă

Aceste trei cazuri fiind de notorietate, n-o să spun decât că cei trei menționați, care sunt toți trei miniștri, au fost „beneficiarii” unei campanii publice extrem de bine finanțate, pe rând, care campanie publică ar fi vizat interesul public, nu, campanie publică pentru interesul public.

Ei bine, astăzi am vrut să vă descifrez că nu e vorba deloc despre așa ceva, ci, având în vedere performanța slabă a întregului guvern per ansamblu, că nu apăr aici așa ceva, adică vreo bună performanță a guvernului, întotdeauna cei din subteran acționează în baza altor interese.

L-au martelat pe Lucian Bode pe ideea plagiatului, care n-a fost dovedit, care nu a împietat asupra activității lui la Ministerul de Interne, care nu prea a fost contestată, pentru care se judecă în instanță inclusiv Universitatea Babeș-Bolyai, făcându-l de râsul lumii.

Dar de ce? Pentru că acolo este vizată structura de forță a Ministerului de Interne, capabilitatea de a instrumenta diverse cauze penale, pe care Bode o fi refuzat să le instrumenteze, respectiv a capacității serviciului secret, celebrul așa-zis „doi și un sfert”, de a participa la fel de fel de jocuri de culise în avantajul paralelilor care atacă. Asta a fost motivația clară.

Pe Cătălin Predoiu nu l-au atacat pe fel de fel de decizii aberante pe care le-a luat, apropo de preeminența deciziilor Curții de Justiție Europene în fața Curții Constituționale, nu, au preferat să-l atace pentru că, din greșeală, a vorbit ceva legat de un dosar al unui fost soț de șefă DIICOT. Așa a ținut el minte, că ar fi fost achitat; n-a fost achitat, l-a achitat Dumnezeu între timp, în sensul că omul a murit.

Predoiu, însă, a fost atacat în continuare, dar știți de ce? Pentru acest moment de ieri al nominalizării șefilor de la DNA și de la Parchetul General care, nu-i așa, dacă era altă persoană în locul lui Predoiu, altul ar fi fost și rezultatul, controlat de către cei care l-au atacat pe Predoiu.

Și, în fine, cu ministrul Budăi și mascarada plătită în presă timp de două săptămâni, vezi, Doamne!, că ce-ar fi făcut ăsta, că și-a sunat noaptea o colegă pe la 1:00 2:00 și soțul ei ar fi făcut scandal, dar nu este nicio plângere oficială, nicio plângere penală, totul s-a discutat pe surse, inițiat de către Tolo al lui Coldea de la Libertatea și tot așa, timp de mai multe săptămâni, Budăi a fost practic anulat din punctul de vedere al prestigiului public.

Dar de ce? Pentru că omul trebuie să acționeze la nivelul pensiilor rezerviștilor și a foștilor magistrați și judecători care mulți sunt coordonați de către Statul Paralel; și el a fost făcut praf ca prestigiu, tocmai pentru ca să nu poată să-și apere pozițiile legate de sistemul de pensii, care, prieteni, aflați de la mine un lucru: n-are soluții în România! Este deficitar, este finanțat prin împrumuturi, iar pensiile speciale nu sunt tăiate tocmai pentru că ăia care sunt beneficiari sunt șefii sau foștii șefi ai celor din politică, servicii secrete, care astăzi decid, să vă fie clar!

Pensiile alea care nu sunt pentru contributivitate, de mii de euro pe lună, unele chiar mai mari, la foști procurori, foști judecători, generali în rezervă sau în retragere, sau cum or fi ei, de servicii secrete, de armată sau de poliție, ăia toți i-au emanat pe ăștia care ne conduc. Credeți că ăștia au vreo posibilitate să ia vreo măsură? NU! Ei stau și ne spun că, din cauza sistemului de pensii atât de lăbărțat și a contributivității scăzute, România merge prost.

Dar de ce nu vorbiți, bă, de multitudinea de angajați la stat care taie frunză la câini pe degeaba, pe care, dacă i-ați da afară, și-ar lua ajutorul de șomaj, ar fi mult mai puțin costisitor, și cu diferența ați putea să plătiți pensiile fără să vă împrumutați. Am folosit trei exemple pentru ca să arăt adevăratele strategii ale Statului Paralel care se duc sub steagul fals al interesului public. Așa să și pricepeți.

 

Solid News (transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri