Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţă, şi-a anunţat demisia

natalia gavriliţă

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, şi-a anunţat vineri demisia în cursul unei conferinţe de presă, anunţă agenţia de presă MOLDPRES.

„După un an şi jumătate în funcţie a venit timpul să-mi anunţ demisia”, a comunicat Gavriliţă.

Anunţul demisiei guvernului de la Chişinău intervine după o şedinţă la Preşedinţie, potrivit Unimedia.

Anterior, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, a fost convocat la Ministerul de Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova ca urmare a survolării vineri dimineaţă a spaţiului aerian al republicii de o rachetă rusească lansată împotriva Ucrainei, relatează Agerpres.

Cabinetul de miniştri condus de premierul Natalia Gavriliţa fusese învestit la 6 august 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *