Avocații care reprezintă clienții concediați din cauza obligativităţii vaccinării anti COVID spun că nereangajarea acestora este o încălcare a Legii drepturilor omului din New York.
Primarul Eric Adams a anunțat că orașul renunţă vineri la cerințele obligatorii de vaccinare pentru angajaţii din New York, dar nu a oferit detalii despre cei aproape 2.000 de lucrători concediați pentru că au refuzat să respecte legea, potrivit washingtonexaminer.com.
Un purtător de cuvânt al primarului Eric Adams a declarat că nu va oferi salarii pentru angajații concediați, dar nu a intrat în detalii.
„Vreau să spun că New York City și Eric Adams au încălcat grav Legea drepturilor omului din New York”,afirmă James Mermigis, care a fost descris drept un avocat „anti-închidere” pentru că a reprezentat reclamanții în contestațiile împotriva măsurilor legate din pandemie.
Legea orașului, cunoscută sub numele de Titlul 8 din Codul administrativ al orașului New York, „interzice discriminarea la locurile de muncă, locuințe și locuri publice pe baza religiei sau crezului real sau perceput”.
Mermigis a declarat că a depus peste 140 de plângeri individuale, în mare parte fiind ofițeri ai Departamentului de Poliție al orașului New York, care au fost concediați pentru că au refuzat să facă dozele necesare de vaccin COVID-19, dintre care unii le-au respins din motive religioase.
Unii dintre foștii angajați solicită daune de 250 de milioane de dolari.
Aproximativ 1.780 de foști angajați ai orașului din diverse sectoare, inclusiv educație, sănătate și alte agenții publice, așteaptă să afle dacă li se va permite să se întoarcă la ocupațiile lor anterioare, cu cel puțin o parte din salariu returnat.