Caută
Close this search box.

Artiom Uss, un om de afaceri rus care risca să fie extrădat din Italia în Statele Unite, a evadat din arestul la domiciliu

Un om de afaceri rus care risca să fie extrădat din Italia în Statele Unite a evadat din arestul la domiciliu, a anunţat joi poliţia italiană, relatează Reuters, citată de News.ro.

Artiom Uss urmează să fie pus oficial sub acuzare în Statele Unite pentru transport de petrol din Venezuela, cu încălcarea sancţiunilor, şi pentru fraudă bancară.

Suspectul a fugit cel puţin de miercuri după-amiază, când brăţara sa electronică a trimis o „alarmă de evadare”, a precizat poliţia italiană într-un comunicat.

Poliţiştii i-au verificat locuinţa din Basiglio, la periferia oraşului Milano, şi au constatat că acesta dispăruse, iar acum carabinierii îl caută.

Avocatul italian al lui Uss, Vinicio Nardo, nu a făcut niciun comentariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri