Caută
Close this search box.

Musk şi 1000 de experţi avertizează asupra riscurilor pentru umanitate şi cer o pauză în dezvoltarea inteligenței artificiale avansate

Elon Musk și un grup de experți în inteligență artificială și manageri din industrie cer, într-o scrisoare deschisă, o pauză de șase luni în antrenarea unor sisteme mai puternice decât modelul GPT-4, recent lansat de OpenAI din cauza unor potențiale riscuri pentru societate și umanitate, transmite Reuters.

Scrisoarea, transmisă de organizația non-profit Future of Life Institute și semnată de peste 1.000 de persoane, printre care Musk, directorul general al Stability AI, Emad Mostaque, cercetători de la DeepMind a companiei Alphabet, precum și Yoshua Bengio și Stuart Russell, nume grele din domeniul inteligenței artificiale, solicită o pauză în dezvoltarea inteligenței artificiale avansate până când protocoale de siguranță comune pentru astfel de modele vor fi dezvoltate, implementate și verificate de experți independenți.

„Sistemele puternice de inteligență artificială ar trebui să fie dezvoltate numai după ce suntem siguri că efectele lor vor fi pozitive și că riscurile lor vor fi gestionabile”, se arată în documentul citat de HotNews.

„Sistemele de inteligență artificială cu inteligență uman-competitivă pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate, după cum arată ample cercetări și după cum recunosc laboratoarele de vârf de inteligență artificială”, argumentează semnatarii.

În scrisoare sunt detaliate potențiale riscuri la adresa societății și civilizației din cauza sistemelor de inteligență artificială ce pot provoca dereglări economice și politice, documentul solicitând dezvoltatorilor de astfel de sisteme să colaboreze cu factorii de decizie politică și autoritățile de reglementare.

Aceasta vine în contextul în care forța de poliție a UE, Europol, s-a alăturat luni valului de preocupări etice și juridice cu privire la inteligența artificială avansată precum ChatGPT, avertizând cu privire la potențiala utilizare abuzivă a sistemului în încercările de phishing, dezinformare și criminalitate informatică.

Musk, al cărui producător de automobile Tesla folosește inteligența artificială pentru un sistem de pilot automat, și-a exprimat în mod vehement îngrijorarea cu privire la inteligența artificială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri