Legendele spun că în spațiul nord danubian, România de astăzi, s-ar fi petrecut evenimente mitologice de excepție. Heracles, de pildă, a omorât balaurul cu mai multe capete, numit hydra, pe valea Cernei, acolo unde astăzi este stațiunea Heculane. Apa termală e încălzită aici de răsuflarea capetelor hidrei.
De asemnea, Brașovul este locul unde Kronos, zeul timpului, tatăl lui Zeus, a fost detronat de fiul său și omorât în locul numit Pietrele lui Solomon, adică „pietrele înțeleptului”. De aici pleacă Junii Brașovului în ritualul lor anual care marchează primăvara.
Numele muntelui de lângă orașul cetate a fost dat de romanii cuceritori Tempus – Temporis, astăzi Tâmpa, adică Timpul. Exemplele pot continua mult și bine, țara noastră find una cu cele mai multe legende pe kilometru pătrat. Prezentăm mai jos câteva din poveștile legate de pietrele celebre din România.
O cruce crește singură din pământ
În incinta bisericii de la mănăstirea Dervent, din sudul Dobrogei, există o cruce de piatră, făcătoare de minuni, care a crescut singură din pământ și, se spune, continuă să creasc în mod uluitor în fiecare an. Conform legendei, ea a apărut pe locul unde a fost martirizat un ucenic al Sfântului Andrei, apostolul lui Hristos, cel care i-a creștinat pe români. Ceea ce o face să crească, spune tradiția populară, sunt lacrimile celor bolnavi care vin să se roage aici. Mulți s-au vindecat de boli după ce au atins această cruce.
Relativ recent, piatra care crește singură a fost acoperită cu sticlă și s-a lăsat doar un geam mic pentru a putea fi atinsă.
Stâncile care fac pui
În satul Costești, județul Vâlcea, niște pietroaie ciudate sunt răspândite prin văi și dealuri, asemeni unei turme bizare de vietăți rotunde. Deoarece, în timp, aceste formațiuni geologice „cresc” și se „înmulțesc”, țăranii din zonă le-au numit „pietrele vii”.
Asemănătoare unor tuberculi, acestea sunt cele mai neobișnuite formațiuni de piatră existente în lume. Au aproape aceeași formă repetată (de la dimensiunea câtorva milimetri până la formațiuni care ating 6-10 metri) și se afirmă despre ele că sunt o formă de trecere de la structura minerală la cea vegetală. De ce? Pentru că, după ce dă o ploicică, aceste pietre cresc! Este o realitate atestată de specialiștii în domeniu. Oamenii locului au observat că pe „spinarea” bătrânelor stânci, numite și trovanți, au început să „crească” pui rotunzi și fragili, identici cu părinții lor preistorici. Termenul de trovant este specific literaturii geologice românești și a fost introdus prima oară de naturalistul Gh.M. Murgoci, în lucrarea Terțiarul din Oltenia.
Legenda Babei Dochia
Între 1 și 9 martie, românii își aleg câte o zi și spun că „aceasta e baba mea”. Cum va fi acea zi, așa îi va fi și norocul în an. Această tradiție foarte veche, răspândită în tot arealul balcanic, unde au trăit cândva tracii, este legată de niște pietre. În Munții Bucegi și în Ceahlău există câte un complex de stânci numite „Babele”, respectiv „Baba Dochia”. Aceste pietre sunt simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la început de Martie. Doar în România există astfel de pietre, celelalte popoare balcanice nu au decât legenda. Povestea Babei Dochia se referă la o păstoriță bătrână îmbrăcată cu nouă cojoace care aurcat cu oile la pășune, luând în derâdere prima lună a primăverii. Martie, ca s-o pedepsească, a schimbat vremea, încălzind tot mai mult primele nouă zile. Baba Dochia a lepădat în fiecare zi câte un cojoc. În a noua zi, luna martie a împrumutat de la februarie trei zile de iarnă. Astfel, Baba Dochia a împietrit de frig și a devenit o stâncă înaltă, iar oițele niște bolovani în jurul ei.
Scaunul pe care Zamolxe a devenit zeu
Se presupune că în jurul anului 1400 î.Hr. un dac pe nume Zamolxe a călătorit prin lume ajungând până în Egipt. Se spune că ar fi fost discipolul lui Pitagora, deși Herodt este de părere că Zamolxe a trăit cu mult înainte de Pitagora. În peregrineările sale, Zamolxe a acumulat multe învățături în domeniul astronomiei, prevestirii, medicinei. Întors pe meleagurile natale, el s-a retras în peștera de la Polovragi, județul Gorj, timp de trei ani. În al patrulea an Zamolxe s-a transformat în zeul suprem al dacilor, cel la care se rugau ei înainte de a merge la luptă.
În peșteră există chiar și scaunul din piatră pe care a stat Zamolxe înainte de a deveni zeu. În interiorul grotei picură mereu apa și se spune că sunt lacrimile zeului care plânge decăderea neamului său.
Piatra Dracului
În zona unde se intersectează drumurile care conduc spre Ceahlău și Suceava, răsare chiar din albia râului Bistrița o stâncă ciudată de vreo 20 de metri înălțime. Stânca se numește Piatra Dracului. Legenda spune că a fost desprinsă de Diavol din Ceahlău, în urma unui pariu cu Dumnezeu. Necuratul s-a lăudat că va fura stânca până în zori și va deveni stăpân peste omenire. Dar, când se îndrepta spre gura Bistriței cu pietroiul în gheare, s-a auzit cântecul cocoșilor. Diavolul s-a cutremurat, și a scăpat stânca în ape. Se spune că de necaz, Davolul încearcă în fiecare noapte să fure această stâncă.
