A murit regizoarea Sanda Manu

Regizoarea Sanda Manu a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat actrița Oana Pellea.

Alexandra-Ioana Manu s-a născut în 6 august 1933. A fost regizor teatru și profesor de Arta actorului și Regie. Ea a fost căsătorită cu actorul Ştefan Tapalagă.

Sanda Manu a fost câştigătoare a Premiului de excelenţă în anul 1993 (pentru pedagogie artistică) şi a Premiului pentru întreaga activitate în anul 2008 (regizor), acordate de UNITER.

Oana Pellea a scris pe pagina ei de socializare un mesaj emeționant.

„Când îți pleacă o parte din suflet îl petreci în Tăcere. Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, în Săptămâna Luminată…Doamna Sanda Manu…Tăcere. Rugă. Multă Iubire. Enormă recunoștință. Și iar…Iubire. Și iar…tăcere. Sanda …Un bici cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând rigoare şi emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganţa, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un actor. Ne-a fost patru ani mamă, tată, profesoară, mentor, duşman, cel mai bun prieten – deci profesor ideal. Dumnezeu să-i țină sufletul în Pace și Lumină!”.

Și actorul Mihai Gruia Sandu și-a luat rămas bun de la Sanda Manu. „În 1988, această Mare Doamnă m-a rugat să-i fiu asistent la clasa domniei sale de Arta actorului la IATC.; de atunci am parcurs toate etapele (complicate) ale ceea ce pot numi pedagogie de teatru. (…) Marea Doamnă a părăsit această lume, lâsându-ne (teatral) mai săraci, mai superficiali, mai lipsiți de respect, credință, umor, bun gust și rafinament! Toți cei care au avut onoarea și norocul să vă întâlnească vă vor iubi mereu și vă vor păstra amintirea plină de lumină! Rămas bun, SANDA MANU!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *