Bookfest 2023 începe pe 24 mai la București

Cea de-a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, unul dintre cele mai așteptate târguri de carte, va începe pe 24 mai 2023 la București. Bookfest își așteaptă vizitatorii în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, intrarea fiind liberă, ca la fiecare ediţie anterioară.

În cadrul evenimentului Bookfest vor fi prezenți peste 200 de expozanți din țară și din Republica Moldova, împreună cu institute culturale cu reprezentanţe la Bucureşti, a transmis Agerpres.

Acesta se organizează în perioada 24-28 mai:

  • 24, 25, 28 mai: în intervalul orar 10:00-20:00,
  • 26, 27 mai: 10:00-21:00.

Vizitatorii vor avea parte de:

  • reduceri,
  • aproximativ un milion de volume, dintre care:
    • 3.000 de titluri noi,
    • peste 400 de lansări de carte şi dezbateri,
  • peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor mai îndrăgiţi autori români,
  • mese rotunde dedicate stării culturii scrise,
  • recitaluri muzicale.

Activitățile vor avea loc atât la standurile expozanților, cât și în alte zone special amenajate:

  • trei scene,
  • două cafenele,
  • un Cinema Bookfest,
  • stand dedicat copiilor, Bookfest Junior.

La această ediție, Italia este invitatul special și le propune iubitorilor de carte un program amplu. Acesta cuprinde lansări de carte, dezbateri și evenimente pentru copii.

Ediția anului 2023 a Salonului de Carte Bookfest va avea deschiderea oficială pe 24 mai, începând cu ora 12:00, la scena Arena. În cadrul ceremoniei au fost invitați:

  • E. S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni – Ambasadorul Italiei în România,
  • Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial,
  • Lucian Romaşcanu – ministrul Culturii,
  • Grigore Arsene – preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, organizatoarea evenimentului.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va deschide ediția XVI-a a Bookfest intonând imnurile naţionale ale României şi Italiei. Acesta va susține și un recital în cadrul primei zile a evenimentului, de la ora 13:30. Repretoriul va cuprinde lucrări din Renașterea italiană, dar și compoziții românești.

Publicul va avea intrarea liberă la toate evenimentele Bookfest. Programul integral și actualizat al evenimentului va putea fi consultat AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *