Caută
Close this search box.

Bărbat acuzat de tentativă de omor, după ce a intrat cu maşina în autoturismul în care se aflau soţia sa şi fiica lor

Un bărbat este cercetat de poliţiştii din Maramureş pentru tentativă de omor după ce a intrat cu maşina în autoturismul în care se aflau soţia sa şi fiica lor, victimele fiind duse la spital.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a anunţat că poliţiştii din Vişeu de Sus au intervenit duminică, la ora 20.05, pentru anchetarea unui accident rutier după ce două maşini s-au ciocnit pe strada Depoului din oraş.

“Victima, o femeie în vârstă de 31 de ani din Vişeu de Jos, le-a declarat poliţiştilor că soţul său a provocat intenţionat accidentul, întrucât se află în proces de divorţ, iar după accident acesta a continuat să o agreseze fizic.

În urma accidentului, femeia şi fiica ei, în vârstă de nouă ani, au suferit vătămări corporale şi au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind zero”, a precizat IPJ Maramureş, citat de News.ro.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru violenţă în familie şi au emis un ordin de protecţie provizoriu pe numele bărbatului.

“În urma continuării cercetărilor şi a administrării probatoriului, poliţiştii din Vişeu de Sus au stabilit că fapta bărbatului conturează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, motiv pentru care s-a declinat competenţa, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în vederea continuării cercetărilor si luării masurilor ce se impun”, potrivit IPJ Maramureş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri