Caută
Close this search box.

Eşec la NATO. Aliaţii nu au reuşit să aprobe planul de apărare în cazul unui atac rusesc

Miniştrii Apărării din cadrul NATO nu au reuşit să ajungă la un acord asupra noilor planuri referitoare la modul în care alianţa ar răspunde unui atac rusesc.

Un diplomat a acuzat Turcia că a blocat consensul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că miniştrii au revizuit planurile – primele de la sfârşitul Războiului Rece, care au fost impulsionate de invazia Rusiei în Ucraina – în cadrul unei reuniuni de două zile care a avut loc la Bruxelles. Aliaţii se apropie de un acord asupra acestor planuri, a menţionat Stoltenberg, potrivit News.ro.

Un diplomat a declarat că Turcia a blocat aprobarea planurilor, având obiecţii în privinţa locaţiilor geografice, inclusiv în ceea ce priveşte Cipru.

Există încă o oportunitate de a găsi o soluţie înainte de summitul NATO de la mijlocul lunii iulie de la Vilnius, a adăugat diplomatul.

Aşa-numitele planuri regionale cuprind mii de pagini de planuri militare secrete care vor detalia modul în care alianţa va răspunde unui atac rusesc.

Întocmirea acestor documente semnifică o schimbare fundamentală. Timp de decenii, NATO nu a considerat că este nevoie de planuri de apărare pe scară largă, deoarece a purtat războaie mai mici în Afganistan şi Irak şi a avut certitudinea că Rusia post-sovietică nu mai reprezenta o ameninţare existenţială.

Dar, în contextul în care cel mai sângeros război din 1945 încoace, în Ucraina, se desfăşoară chiar dincolo de graniţele sale, alianţa avertizează acum că trebuie să aibă toate planurile pregătite cu mult înainte de izbucnirea unui potenţial conflict cu un adversar de acelaşi rang, precum Moscova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri