Jocul de fotbal, din perspectiva spectatorului, face parte din registrul plăcerii. A fost, este și va rămâne unul dintre cele mai atractive forme de petrecere a timpului liber. Fascinația pentru jocul cu balonul rotund a atins, în zilele noastre, cote inimaginabile. Pasiunea pentru acest sport a devenit, pentru unii suporteri, o adevărată religie. Duminică de duminică sau meci de meci fanul pătimaș este alături de echipa iubită, încurajând-o cu frenezie pentru a învinge. Legătura dintre înflăcăratul simpatizant și clubul sportiv devine, în timp, atât de puternică încât nimeni și nimic nu o poate dezlega sau distruge.
Pe majoritatea stadioanelor din țară glasul și freamătul galeriei trec dincolo de zidurile templelor fotbalistice. La îndemnul unor lideri consacrați și în ritmul unor tobe voluminoase, scandările și cântecele tradiționale răsună timp de două ore, în incinta arenei, într-un spectacol melodios și coregrafic absolut fermecător. Prestația galeriei depășește, uneori, imaginația unui spectator obișnuit. Puterea de contaminare a acestei reprezentații colective este atât de mare încât o parte din cei care ajung pentru prima dată în tribune se atașează grupului de susținători și devin foarte curând membri titulari, în marea familie a suporterilor statornici.
În țară sunt multe galerii demne de toată lauda. Pe meleagurile noastre întâlnim mai multe formații de tradiție care reușesc să mențină în jurul lor un grup de oameni pasionați și devotați clubului, colective de susținători care sprijină echipa favorită necondiționat, indiferent de locul unde se desfășoară întrecerea. Chiar dacă în ierarhia secțiilor sportive fotbalul ocupă locul de frunte, pe membrii galeriei îi regăsim și la alte manifestări sau competiții, unde participă reprezentanți ai clubului respectiv, ceea ce ne arată că atașamentul lor este strâns legat de istoria organizației sportive, de emblema, culorile și performanțele generațiilor de sportivi care au îmbrăcat de-a lungul anilor tricoul echipei de suflet. Este o iubire cu rădăcini adânci, transmisă din generații în generații, care în ciuda unor eșecuri, pe alocuri extrem de dureroase, a trecut testul timpului cu brio.
Personal nu am o grupare sportivă pentru care să fac o pasiune, asta și pentru că valoarea competiției interne a scăzut foarte mult după revoluție – implicit și performanțele sportive – dar mai ales pentru faptul că în locul în care mi-am consumat copilăria nu a existat o echipă de fotbal competitivă de nivelul primului eșalon fotbalistic. Au fost perioade în care am suferit pentru sportivii români, dar mai mult pentru echipele reprezentative și mai puțin pentru echipele de club. Cu toate acestea, am participat afectiv la performanțele internaționale ale Craiovei Maxima, ale echipelor Steaua și Dinamo pentru care îmi scot și astăzi pălăria. Însă dincolo de jocul de fotbal am fost mereu impresionat de modul în care anumite galerii își susțin echipele favorite, iar printre acestea se află și cea a echipei de fotbal Rapid București.
La aniversarea a 100 de ani de la înființare am încercat să înțeleg de unde vine această fantastică iubire pentru culorile alb-vișinii. Făcând o incursiune în timp am descoperit o istorie emoționantă cu o evoluție oscilantă, cu momente tulburi și senine, cu biruințe și dezamăgiri, cu lacrimi de fericire, dar și de durere profundă. Din multitudinea de informații, de date și statistici am selectat câteva care mi s-au părut reprezentative pentru o imagine de ansamblu asupra acestei grupări fotbalistice emblematice.
În decursul acestui secol de prezență fotbalistică giuleșteană echipa și-a schimbat numele de zece ori. A pornit cu titulatura de Asociația Culturală și Sportivă Căile Ferate Române București, iar în prezent deține numele de F.C. Rapid București. Vechiul stadion avea formă de potcoavă și a fost inaugurat în prezența regelui Carol al II-lea, în ziua de 10 iunie 1939. Ca aspect se asemăna cu stadionul echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, evident la o scară mai mică și la o dotare mult inferioară. Forma actuală a arenei are capacitatea de 14.050 locuri și a fost inaugurată la 26.03.2022. Întregul complex din cartierul Giulești mai beneficiază, în afara terenului de fotbal, de 8 săli de antrenament – pentru secțiile de atletism, baschet/volei, box, haltere, karate, judo, lupte, popice – de 14 camere duble de cazare pentru sportivi, de un restaurant și 184 de locuri de parcare.
Primele partide oficiale s-au transformat într-o imensă dezamăgire pentru suporteri și într-o amintire cu gust amar. În primul joc echipa feroviară a pierdut cu scorul de 8-4 în fața formației Unirea Timișoara, iar în al doilea a fost învinsă de Gloria Arad cu 2-1. În schimb, la debutul în „Divizia A”, fapt întâmplat în sezonul 1932-1933, formația C.F.R. București – așa se numea pe atunci echipa giuleșteană – a obținut o strălucită victorie în fața mult mai titratei echipe Ripensia Timișoara, scor 3-2 pentru bucureșteni.
În palmaresul echipei se regăsesc 13 trofee „Cupa României”. Prima a fost câștigată în anul 1935, în fața formației Ripensia Timișoara, scor 6-5, iar ultima în anul 2007 când a învins Politehnica Timișoara cu 2-0. Cele mai mari performanțe pe plan intern sunt reprezentate de cele trei titluri de campioană a României în anii 1967, 1999, 2003, la care se adaugă și patru trofee „Supercupa României” în anii 1999, 2002, 2003 și 2007.
Dintre contraperformanțele echipei giuleștene aș menționa cele șase retrogradări din prima ligă, de cinci ori în urma rezultatelor sportive și o dată din punct de vedere administrativ, deoarece nu a îndeplinit criteriile de licențiere, dar și cea mai drastică înfrângere, cea din 1985, în fața formației Corvinul Hunedoara, scor 9-0 pentru ardeleni.
Pe plan internațional merită reținut faptul că gruparea giuleșteană Rapid este prima echipă din România care a ajuns într-o finală de cupă europeană. Se întâmpla în anul 1940, în „Cupa Europei Centrale”, când gruparea de sub Podul Grant trebuia să dispute finala acestei competiții împotriva formației maghiare Ferencváros Budapesta, dar din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial meciul nu s-a mai disputat. De asemenea, în sezonul 1972-1973 echipa Rapid a ajuns în sferturile Cupei Cupelor fiind eliminată de echipa engleză Leeds United, iar în sezonul 2005-2006 a ajuns în aceeași fază a întrecerii, dar în Cupa U.E.F.A., fiind eliminată de echipa Steaua București.
Sunt date care ilustrează o perioadă cu performanțe și contraperformanțe, cu momente glorioase sau întunecate, un trecut în spirală cu urcușuri și coborâșuri cum rar se poate întâlni, însă, ce trebuie reținut este faptul că deasupra tuturor cifrelor și statisticilor tronează un spirit inegalabil. Dacă există ceva care, cu adevărat, te poate impresiona la această grupare sportivă este acel factor de natură psihică care mobilizează și impulsionează suflarea alb-vișinie, care îi determină pe sportivii rapidiști să lupte cu abnegație și îndrăzneală pentru supremația clubului, iar pe suporteri să-și manifeste atașamentul într-o manieră demnă de tot respectul.
În Giulești performanța se construiește zi de zi, însă înainte de a fi un club sportiv Rapid este o mare familie. Este o comunitate în care simți atenția și apropierea celor din jurul tău, unde înveți să iubești și să respecți emblema, campionii, vitrina cu trofee, unde începi să zidești în suflet sentimente pentru cei care luptă sub stindardul clubului, unde speranța se înalță chiar și în momentele de amărăciune, unde bucuria conviețuirii pe parcursul unei întreceri atinge cote uriașe, unde te implici cu dăruire și angajament în captivantul spectacol sportiv.
Pentru suporterii acestei grupări sportive, Rapid este o sursă de bucurie. Este o formă de iubire incandescentă. Și nu orice fel de iubire, ci o iubire absolută, o iubire fără sfârșit…
Daniel-Costel TORJE
