Caută
Close this search box.

Greva din Educație. Grupuri de elevi și de studenți s-au alăturat protestului din Piața Victoriei

Câteva mii de participanți s-au strâns în Piața Victoriei. Alveola este plină de oameni și continuă să vină noi grupuri.

Grupuri de elevi și de studenți s-au alăturat protestului din Piața Victoriei. Aceștia au mesaje de susținere pentru cadrele didactice, scrie Edupedu.ro.

 

Potrivit autorizaţiei, evenimentul este programat în intervalul 11.00 – 16.00, fiind estimată participarea a 20.000 de persoane.

Potrivit organizatorilor, manifestarea are scopul de a ”atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior”.

Protestul se va derula astfel:

Între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei
Între orele 12.30 – 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu
Între orele 15.00 – 16.00, adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor
Pe durata protestului, manifestanţii anunţă că vor folosi bannere, pancarte şi mijloace audio.

Încă de la începutul săptămânii, sindicaliştii au precizat că vor organiza un nou protest în Bucureşti pentru a-şi susţine revendicările, potrivit News.ro.

Sindicaliştii se arată în continuare nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern, chiar şi după adoptarea Declaraţiei privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ, document publicat, joi, în Monitorul Oficial.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a afirmat că sindicaliştii se aşteaptă la aplicarea în integralitate a grilei de salarizare.

”Pe mine, sincer să fiu, m-ar fi mulţumit aplicarea în integralitate a grilei de salarizare. Aşa cum s-a procedat pentru medici, aşa ar fi trebuit să se procedeze şi pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar”, a declarat Nistor.

Ultimele date prezentate oficial de către ministrul Educaţiei, Ligia Deca, arătau că, de la 1 iunie, când au fost acordate majorări salariale, 21.000 de angajaţi din sistem au renunţat la grevă, 13.500 fiind cadre didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri