Prigojin, anchetat penal de FSB pentru apel la revoltă armată în Rusia

Rusia l-a acuzat pe șeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, că a făcut apel vineri la o revoltă armată, după ce a susținut, fără a furniza dovezi, că liderii militari ai Rusiei au ucis 2.000 dintre luptătorii săi și a promis că va opri ceea ce el a numit „răul”, relatează Reuters.

În timp ce o confruntare de lungă durată între el și Ministerul Apărării pare să ajungă la un punct culminant, ministerul a declarat că acuzațiile lui Prigojin „nu sunt adevărate, ci o provocare informațională”.

Prigojin a spus că acțiunile sale nu au echivalat cu o lovitură de stat militară, însă  FSB a deschis un dosar penal împotriva lui sub acuzația că a făcut apel la o revoltă armată, a scris vineri agenția de presă TASS, citând Comitetul Național Antiterorism, potrivit Hotnews.

Kremlinul a declarat că președintele Vladimir Putin a fost informat și că „se iau măsurile necesare”.

Prigojin îi acuză de luni de zile în mod deschis pe ministrul Apărării, Serghei Șoigu și pe generalul de top al Rusiei, Valeri Gherasimov, de incompetență de rang și de a refuza sprijinul luptătorilor Wagner cu muniție.

Fondatorul companiei de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat vineri că raționamentele Kremlinului pentru invadarea Ucrainei s-au bazat pe minciunile inventate de adversarul său, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *