Admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti: 3,7 de candidați pe un loc la stomatologie şi 3,5 la medicină

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a organizat, duminică, la Complexul Expoziţional ROMEXPO, examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă pentru ocuparea a 1.625 de locuri scoase la concurs, dintre care 1.245 finanţate de la bugetul de stat şi 380 – cu taxă, informează Agerpres.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Viorel Jinga, a precizat, la o conferinţă de presă, că la examen s-au înscris 3.844 de candidaţi, plus 143 de candidaţi la medicină militară, dintre care au lipsit 65 de candidaţi, apreciind că prezenţa este foarte bună.

Admiterea la Medicină, o provocare

„Admiterea la Universitatea de Medicină farmacie Carol Davila din Bucureşti este în fiecare an o provocare pentru că prin modul în care selectăm viitorii studenţi asigurăm viitorul medicinei româneşti de mâine. În acest an sunt înscrişi 3.844 de candidaţi, plus 143 de candidaţi la medicină militară. Astăzi au lipsit 65 de candidaţi – 41 la medicină, 14 la stomatologie, opt la FMAM (Facultatea de Moaşe şi Asistenta Medicală) şi doi la farmacie. Deci, considerăm că prezenţa este foarte bună. Probabil că examenul de ieri de la Braşov a făcut ca unii dintre candidaţi, care probabil au ieşit acolo, să nu mai vină astăzi la admitere. Dar, în general, considerăm că prezenţa este foarte bună”, a spus Jinga.

El a spus că aceşti candidaţi se pregătesc de circa doi ani pentru admiterea la medicină, încă din clasa a XI-a, menţionând că Asociaţia studenţilor în medicină din Bucureşti le-a asigurat o simulare şi un tur în facultate.

Viorel Jinga a afirmat că cei care se îndreaptă spre Facultatea de medicină trebuie să o facă din „vocaţie, înţelegând rostul de a îngriji mai târziu pacienţii”.

„Sigur că este o concurenţă bună, spunem noi. Mulţi spun că în anii trecuţi, în anii de înainte de ’89 erau şapte-opt pe loc, acum au crescut foarte mult numărul locurilor, fiind şi alte facultăţi (…). Faţă de ceilalţi, noi am păstrat manualul de liceu, de asemenea am păstrat modalitatea de a alege între fizică şi chimie, alţii având doar biologie şi chimie la examen. Considerăm că acei 15%, care au venit şi dau proba la fizică sunt copii foarte buni în domeniul respectiv şi fizica este una disciplinele foarte importante în pregătirea unui medic, mai ales în anumite specialităţi”, a spus Jinga.

Potrivit rectorului, la locurile pe buget, concurenţa este de 3,7 la stomatologie şi 3,5 la medicină.

„La medicină avem 250 de locuri la taxă şi (…) o să reducem foarte mult în anii viitori locurile de la taxă, pentru că în fiecare an există disputa pentru note, de unde pleacă anumite nemulţumiri. Atunci o să reducem la minimul locurile cu taxă, pentru că aceste reclasificări anuale înseamnă supărări uneori din partea unor colegi studenţi care spun că nu este uniformitate în pregătire şi în mai ales în evaluare”, a adăugat Jinga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *