Caută
Close this search box.

Cifră record de arestări în Franța, după a patra noapte de violențe

Poliţia a efectuat 994 de arestări în toată Franţa, o cifră record, în timpul unei a patra nopţi de violenţe, de o intensitate totuşi mai mică decât în noaptea precedentă, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne, informează agenţiile France Presse şi DPA.

Revoltele din cauza brutalităţii poliţiei au lovit oraşele franceze vineri pentru a patra noapte la rând, în ciuda prezenţei masive a forţelor de securitate, închiderii liniilor de transport şi unui apel către părinţi al preşedintelui Emmanuel Macron să-şi ţină adolescenţii acasă.

Un dispozitiv foarte important, nu mai puţin de 45.000 de poliţişti, a făcut posibilă stăpânirea violenţelor în această a patra noapte de revolte, dar bilanţul rămâne foarte ridicat. Sunt „79 de poliţişti şi jandarmi răniţi”, aproximativ 1.350 de vehicule incendiate, 234 de clădiri arse sau degradate şi circa 2.560 de incendii au fost înregistrate pe drumurile publice, potrivit Ministerului de Interne.

O treime dintre cei arestaţi erau foarte tineri

Situaţia a fost mai calmă la Paris, dar potrivit media locale, au fost scene haotice în oraşele Lyon şi Marsilia, unde un supermarket a fost jefuit după un incendiu.

Tulburările declanşate de împuşcarea mortală marţi a unui tânăr şofer de 17 ani de către poliţie în timpul unui control în trafic au fost de asemenea raportate în teritoriile franceze de peste mări, inclusiv Guyana Franceză din America de Sud şi Insula Martinica din Caraibe.

Marsilia, al doilea oraş ca mărime din sudul Franţei, a cunoscut o noapte agitată, ceea ce l-a determinat pe ministrul de interne Gerard Darmanin să trimită acolo întăriri. Poliţia a raportat deja 88 de arestări în jurul orei 2.00 (0.00 GMT) de la începutul serii, grupuri de tineri adesea mascaţi şi „foarte mobile”.

Sâmbătă dimineaţă, numărul arestărilor a fost aproape de 1.000, un nivel mai ridicat decât în nopţile precedente când poliţia a interpelat 900 de persoane.

Pentru a potoli violenţa, Darmanin a cerut oprirea serviciilor de autobuz la ora 21.00 şi de tramvai în toată ţara pana la noi ordine.

La Paris însă, metroul încă mai circula. Vânzarea de artificii, canistre de benzină şi produse inflamabile şi chimice va fi interzisă.

În oraşele mari precum Lyon, Marsilia şi Strasbourg, demonstraţiile şi evenimentele au fost interzise, a informat postul France Info.

Contrar a ceea ce unii se aşteptau, Macron nu a declarat stare de urgenţă, ci a făcut un apel către părinţi să-şi ţină copiii adolescenţi departe de participarea la protestele violente, potrivit Agerpres.

Joi, procurorii au deschis o anchetă oficială pentru omor din culpă vizându-l pe poliţistul acuzat de împuşcarea fatală a adolescentului în Nanterre, o suburbie muncitorească din vestul Parisului. Ofiţerul este în arest, a declarat parchetul din Nanterre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri