Republica Moldova va limita numărul diplomaţilor din Federaţia Rusă acreditaţi la Chişinău, a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, ministrul afacerilor externe şi integrării europene moldovean, Nicu Popescu, care deţine totodată şi portofoliul de vicepremier, transmite agenția Moldpres, citată de Agerpres.
„Timp de mai mulţi ani, chiar decenii, am asistat şi am fost ţinta unor tipuri de activităţi din partea Federaţiei Ruse şi politici destul de ostile. O parte erau realizate inclusiv prin intermediul ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Chiar recent am văzut informaţii cu un număr excesiv de antene”, a declarat Nicu Popescu.
Potrivit înaltului oficial moldovean, ”este foarte important ca serviciile diplomatice ale ţării noastre, dar şi ale altor ţări să se concentreze pe dezvoltarea bunelor relaţii, or atunci când o bună parte din prezenţa diplomatică a altei ţări este îndreptată spre eforturile de destabilizare a ţarii noastre şi acţiuni care nu ţin de modalităţile standard de acţiune a unor servicii diplomatice, am ajuns, de comun acord cu instituţiile şi decidenţii politici, la necesitatea limitării numărului de diplomaţi acreditaţi din Federaţia Rusă în Republica Moldova, astfel încât să se creeze o situaţie în care sunt mai puţini indivizi care acţionează pentru a destabiliza situaţia în ţara noastră”.
Republica Moldova a anunțat Moscova
Oficialul de la Chişinău a adăugat că decizia a fost comunicată şi autorităţilor de la Moscova, potrivit FirstNews.ro.
Un post de televiziune din Republica Moldova a publicat luni o investigaţie jurnalistică privind existenţa unui sistem de recepţie pe acoperişul Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău. Totodată, au fost prezentate mai multe persoane care ar fi implicate în acţiuni de spionaj în Republica Moldova, scrie Moldpres.