Caută
Close this search box.

Sindicatul National „Forța Legii”, Marius Sepi, scrisoare deschisă ministrului Rafila: Lăsați orgoliile și dați-i Sănătății locul pe care îl merită în societatea românească

Marius Sepi, președintele Sindicatulyu National „Forța Legii”, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, declară: „Lăsați departe orgoliile și dați-i Sănătății locul pe care îl merită în societatea românească”.

Textul integral al Scrisorii deschise:

Scrisoare deschisă, adresată domnului Alexandru Rafila, ministru al Sănătății

Domnule ministru, am aflat din presă despre „dorința” dumneavoastră de a colabora cu sindicatele din Sănătate și că ați dori să „sprijinim” desfășurarea în siguranță a actului medical.

Din păcate, până acum nu am simțit dorința dumneavoastră sinceră, în fapt, având în vedere lipsa deschiderii la dialog din partea dumneavoastră. Partenerii sociali comunică direct, nu prin intermediul presei.

Ce fel de colaborare vă doriți și cu cine, domnule ministru? Dar, mai ales, spre binele cui? Al pacienților și personalului?!…

Există în Sănătate și alte organizații sindicale care reprezintă peste 30.000 de salariați. Doar că nu toate vă cântă în strună și fac înțelegeri împotriva așteptărilor salariațiilor.

De 6 ani sunt mințiți și umiliți lucrătorii din Sănătate cu salarii de mizerie, există anomalii care nu-și au nicio logică, din cauza unei legi strâmbe a salarizării, pe care vă îndârjiți să o mențineți ca atare.

De ce ați acceptat, domnule ministru, să vă vedeți doar cu o anumită parte a sindicatelor?

Cât sunt ei de „reprezentativi”, atunci când nu mai reprezintă interesele oamenilor, așa cum ar trebui?

Doar cu aceștia „acceptați” să stați de vorbă?
Reprezentativitatea formală a unora este cerută de lege doar pentru anumite situații, precum negocierea unor contracte colective de muncă.

Pe proiecte de legi și alte acte normative aveți obligația de a consulta toate sindicatele din sectorul de sănătate. Și să nu refuzați dialogul, fiindcă reprezentați o instituție publică.

Dacă chiar vă doriți o colaborare cu
Sindicatele din sănătate, organizați întâlniri și dezbateri cu toate organizațiile și nu îi mai marginalizați pe cei care nu vă sunt comozi.

Lăsați departe orgoliile și dați-i Sănătății locul pe care îl merită în societatea românească de azi.

Asigurați locuri de muncă plătite decent, condiții decente de muncă, aparatură și materiale de bună calitate.

Sindicatul Național ”Forța Legii” sprijină orice demers sincer și benefic, în interesul oamenilor.

Marius Sepi
Președinte executiv
Sindicatul National „Forța Legii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri