Un medicament dezvoltat în SUA poate distruge tumorile canceroase solide, arată rezultatele studiilor preclinice, potrivit Spotmedia.ro.
Medicamentul are capacitatea de a „anihila” toate tumorile canceroase solide, lăsând neafectate celulele sănătoase, spun cei care l-au conceput. Până acum, medicamentul s-a dovedit eficient în tratarea celulelor derivate din cancerul de sân, de prostată, cerebral, ovarian, de col uterin, de piele şi pulmonar, scrie Sky News.
Numit până acum AOH1996, acesta vizează o proteină care, în forma sa afectată de mutaţii, deţine un rol cheie în replicarea ADN-ului şi repararea tuturor „tumorilor în expansiune”, au transmis cercetătorii de la City of Hope, una dintre cele mai mari organizaţii de cercetare şi tratament oncologic din SUA.
AOH1996, la care se lucrează de 20 de ani, poate suprima extinderea tumorii în celule pe modele animale, prima fază a unui studiu clinic realizat pe subiecţi umani fiind în curs de desfăşurare.
Conform centrului de cercetare, medicamentul a fost testat în peste 70 de culturi celulare canceroase şi s-a dovedit că ucide selectiv celulele canceroase prin perturbarea ciclului normal de diviziune celulară, după cum se arată într-un raport publicat de jurnalul Cell Chemical Biology.