Caută
Close this search box.

Un nou vaccin pentru prevenirea şi reducerea impactului maladiei Alzheimer

alzheimer

Aproximativ 3,7 milioane de americani, cu vârste de 30 de ani şi peste, sufereau de boala Alzheimer în 2017, iar acest număr se estimează că va creşte la 9,3 milioane până în 2060. potrivit actualizărilor statistice din 2023 a Asociaţiei Americane a Inimii. La nivel mondial, boala Alzheimer afectează în prezent între 50% şi 70% dintre pacienţii cu demenţă.

Un nou vaccin care vizează celulele inflamate ale creierului asociate cu boala Alzheimer ar putea preveni sau modifica evoluţia bolii, potrivit unor cercetări preliminare prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice în domeniul ştiinţelor cardiovasculare ale Asociaţiei Americane a Inimii, reuniune care are loc în Statele Unite, între 31 iulie şi 3 august 2023.

„Noul test de vaccin realizat în cadrul studiului pe şoareci indică un posibil mod de prevenire sau de modificare a cursului bolii. Provocarea viitoare va fi obţinerea unor rezultate similare la om”, a declarat autorul principal al studiului, Chieh-Lun Hsiao, doctor în ştiinţe şi cercetător post-doctoral în cadrul departamentului de biologie şi medicină cardiovasculară la universitatea Juntendo din Tokyo.

„Dacă vaccinul s-ar dovedi de succes la oameni, ar fi un mare pas înainte în direcţia întârzierii progresiei bolii sau chiar a prevenirii acestei afecţinui”, a mai spus acesta, citat de News.ro.

Pentru a testa eficacitatea vaccinului SAGP, şoarecii au fost trataţi cu un vaccin de control, sau cu vaccinul SAGP la vârsta de două şi patru luni.

De obicei, persoanele aflate în stadiul final al bolii Alzheimer nu au anxietate, ceea ce înseamnă că nu sunt conştiente de lucrurile din jurul lor.

Şoarecii care au primit vaccinul au prezentat semne de anxietate, ceea ce înseamnă că au fost mai conştienţi de lucrurile din jurul lor – un semn despre care cercetătorii spun că ar putea indica o diminuare a bolii.

În plus, mai mulţi biomarkeri inflamatori ai bolii Alzheimer au fost, de asemenea, reduşi.

Studiul a constatat că:

vaccinul SAGP a redus în mod semnificativ depozitele de amiloid în ţesutul cerebral situat în regiunea cortexului cerebral, care este responsabilă pentru procesarea limbajului, atenţie şi rezolvarea problemelor;

celula astrocit (cel mai abundent tip de celulă glială din creier şi o moleculă inflamatorie specifică) s-a dovedit a fi redusă în dimensiune la şoarecii care au primit vaccinul; s-a observat, de asemenea, o reducere a altor biomarkeri inflamatori, ceea ce implică faptul că inflamaţia din creier s-a îmbunătăţit ca răspuns la vaccinul SAGP;

un test de comportament (dispozitiv de tip labirint) efectuat pe şoareci la vârsta de şase luni a arătat că cei care au primit vaccinul SAGP au răspuns semnificativ mai bine la mediul lor decât cei care au primit vaccinul placebo; şoarecii vaccinaţi cu SAGP au avut tendinţa de a se comporta ca nişte şoareci sănătoşi normali şi au dat dovadă de o mai mare conştientizare în ceea ce priveşte mediului înconjurător;

„Studiile anterioare care au folosit diferite vaccinuri pentru a trata boala Alzheimer pe modele de şoareci au avut succes în reducerea depozitelor de plăci amiloid şi a factorilor inflamatori, însă ceea ce face ca studiul nostru să fie diferit este faptul că vaccinul SAGP a modificat, de asemenea, comportamentul acestor şoareci în bine”, a declarat Hsiao.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri