Caută
Close this search box.

Zeci de stații GPL, fără autorizație de securitate la incendiu. Bombe cu ceas. Poliția nu le poate închide

Valul de controale declanșat de autorități după tragedia de la Crevedia scoate la iveală noi nereguli și la stațiile GPL din țară. Zeci de astfel de locații funcționează fără autorizații de securitate la incendiu, fapt care poate duce oricând la repetarea dezastrului.

Mai grav, reprezentanții ISU spun că au dat zeci de amenzi, însă, conform legii, nu au atribuții pentru închiderea acestor surse de pericol public.

În Brașov, firma Flagas, care deținea și stația GPL de la Crevedia, a înființat 5 puncte de alimentare cu gaz lichefiat, care funcționează acum sub alte denumiri.

Trei dintre stații sunt chiar în municipiul Brașov, potrivit TVR. Toate au primit autorizații de funcționare de la Agenția de Protecția Mediului.

ISU Brașov a constatat totuși că 2 dintre cele 5 locații nu dețin autorizații de securitate la incendiu.

Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov: „Unul din principalele motive pentru care nu s-a obținut autorizația de securitate de incendiu ar fi că acestea nu au respectat distanțele de amplasare față de anumite construcții și amenajări.”

În urma verificărilor, reprezentanții ISU Brașov au identificat 23 de stații care, deși nu au autorizație de securitate la incendiu, continuă să funcționeze. Aceste obiective nu se încadrează în categoria de construcţii şi amenajări pentru care se poate opri funcţionarea, conform unei hotărâri de guvern în vigoare din 2015.

Și în Prahova, inspectorii au constatat numeroase nereguli și au aplicat amenzi. Din cele 68 de stații, 17 unități nu au autorizație de securitate la incendiu. Trei sunt situate în Ploiești, în zone intens populate. Totuși, acestea nu pot fi închise din cauza vidului legislativ în domeniu, susțin reprezentanții ISU.

Deocamdată, în urma controalelor, o singura stație GPL din Ploiești a fost amendată pentru nerespectarea autorizației de construcție.

În Capitală au fost trimiși în control în prima zi polițiștii locali.

Distribuitorii de GPL au primit termen ca, în cel mult 24 de ore, să prezinte poliției locale toate autorizațiile pe care nu le aveau la momentul controlului.

Datele strânse de polițiștii locali vor fi transmise la Prefectură, iar controalele pot fi extinse. Verificările vor continua zilele viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri