A 3-a ediție a Conferinței Naționale „Take Ionescu”: momente esențiale din istoria românilor, reflectate în conferințe și dezbateri

Consiliul Județean Prahova, împreună cu  Muzeul  județean de Istorie și Arheologie Pahova și în parteneriat cu Primăria Sinaia și Centrul Cultural „Carmen Sylva”,  va organiza, în perioada 15-16 septembrie 2023, Conferința Națională „Take Ionescu”, ediția a treia. În tradiția acestui eveniment, organizatorii  vor recrea, prin conferințe, prelegeri și studii, ținute de intelectuali din toată țara,  momente esențiale din istoria românilor, la începutul secolului 20, înainte și după întemeierea României Mari.
Potrivit programului stabilit, tema de anul acesta va fi: „Dezbateri parlamentare la începutul secolului 20”. O atenție deosebită va fi acordată marilor personalități ale istoriei românilor, care și-au dedicat activitatea și chiar viața, pentru realizarea și apărarea României Mari. În centrul atenției va fi, binențeles, omul politic și diplomatul Take Ionescu, un corifeu al politicii românești în prima parte a secolului 20, direct implicat în discuțiile, negocierile de la Paris pentru desăvârșirea idealurilor naționale ale țării noastre. În același timp, Take Ionescu, denumit „Gura de Aur”, s-a afirmat, prin elocința sa, prin discursurile parlamentare, care reprezintă mostre de initiative politică și susținere a proiectelor de lege pentru modernizarea României.

În cadrul acestei conferințe, vor ține prelegeri profesori universitari, parlamentari, cercetători, intelectuali de marcă, ziariști dar și specialiști în istorie politică militară, geografie umană și geopolitică, dar și scriitori și reprezentanți ai Academiei Române, Universității de Apărare și ai Universității București: dr. Constantin Hlihor, profesor universitar, dr. Alba Popescu, colonel (r) dr. Tiberiu Tănase, dr. Narcis Zărnescu, redactor șef ”Academica”, revista Academiei Române, dr. ing. Viorel Gaftea, colonel  (r) Ionel  Giurcă, dr. Silviu Costachie, deputat Dan Gheorghe, dr. Sorin Cristescu, dr.avocat Mihai Nicolae.

Printre alocuțiunile anunțate la conferință, se pot remarca:  „Considerații privind dezbaterile parlamentare din România, în context european”,  „Personalități marcante la început de veac 20”, „Discursuri parlamentare pentru realizarea unității naționale”,  „Take Ionescu și Războiul de Reîntregire al României”, „Emmanuel De Martonne și granița de vest a României. Un geograf francez cu suflet românesc”, „Parlamentul României. Un arc peste timp. 1920 – 2023”, „Epistole și scrisori inedite”, „Miresele României”, „Gheorghe Brătianu și apărarea granițelor României Mari”.

Tododată, în cadrul programului este cuprinsă și o slujbă de pomenire a marelui cărturar, Take Ionescu, la Mănăstirea Sinaia, unde este acesta înmormântat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *