Caută
Close this search box.

„Cea mai mare minune de la Dumnezeu”. Băieţelul aruncat de mamă de la balcon a deschis ochii de ziua lui şi l-a strigat pe tată

Copilul de trei ani, aruncat de mama lui din balconul unui hotel din Botoşani, şi-a revenit din comă după două săptămâni, chiar de ziua sa. A deschis ochii, a râs şi l-a strigat pe tată.

Alexandru Babi, tatăl copilului: „Cea mai mare minune de la Dumnezeu, el a făcut minunea asta! (…) Mă uitam la el şi îi dădeam să mănânce şi dintr-o dată l-am văzut câ râde, apoi a spus „papa”. A doua zi, la fel, râdea singur, a zis „tata”. Dintr-o dată a început să numere, cum o făcea şi acasă, de la 5 până la 10. Am rămas pur şi simplu blocat. Era foarte fericit.”, spune tatăl copilului, potrivit observatornews.ro.

Alina Belu, Manager Spitalul de Pediatrie Iaşi: Acest copil ne-a demonstrat că există speranţă acolo unde nu avem noi o speranţă. Ne oferă ei. Este un exemplu! Sperăm să aibă o evoluţie favorabilă, în continuare şi să se recupereze dacă nu 100 la sută măcar 90 la sută.

Gabriel a căzut de la cinci metri înălţime într-un moment de furie al mamei sale. Cu el şi cu fratele lui de doi ani în braţe, femeia s-a aruncat în gol de la balconul unei camere de hotel din Botoşani. Cel mic nu a mai putut fi salvat.

Femeia de 23 de ani este arestată acum şi anchetată pentru omor. Din spatele gratiilor, i-a spus soţului că a avut un moment de rătăcire şi i-a cerut fotografii cu cei doi copii.

Expertiza psihiatrică arată că mama avea discernământ când şi-a pus în aplicare planul sinistru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri