Gușă: Putin îngenunchează UE prin arma agro-energetică. Consecințele letale ale interzicerii exportului de combustibil rusesc! “Winter is coming!”

În România nu au fost știri legate de această decizie a Federației Ruse, dar în Occident s-a discutat și, consultând presa franceză în ultimele zile, sunt în măsură să vă dau detalii despre consecințele faptului că Rusia a decis interzicerea exportului de motorină și benzină, consecințe care se vor propaga în mod cvasi-letal în special asupra economiei Uniunii Europene. Desigur că Rusia a justificat acest demers prin vocea lui Putin, spunând că ar vrea să își protejeze piața internă. Pe cale de consecință, au și scăzut prețurile la benzină și motorină și nu doar pentru populație, ci mai ales pentru transporturi și producția industrială, ceea ce vă dați seama că va avea drept consecință directă scăderea prețului produselor rusești, respectiv ridicarea indirectă a nivelului de trai al rușilor.

Trebuie să știți că Rusia deține 13% din producția mondială de motorină și benzină, iar pentru piața internă avea nevoie de circa jumătate din această producție, restul o exporta aproape în exclusivitate pe piața europeană. Această blocare a exporturilor de motorină și benzină a influențat direct prețul barilului de petrol, care a crescut foarte mult tot în beneficiul Rusiei și al altor țări producătoare de petrol, dar a crescut mult și prețul tonei de motorină sau benzină, mai ales pe piața europeană după ce s-a făcut această procedură, ceea ce vă dați seama că ne afectează în primul rând pe noi. Cum? În afară de creșterea de preț, care încă nu s-a resimțit per total, această interdicție de exporturi de motorină și benzină afectează major transporturile maritime, aeriene, producția de orice fel, inclusiv agricultura, care se bazează foarte mult pe utilaje care folosesc această benzină și această motorină. Pe cale de consecință, vom avea în Europa, văduvită de această motorină și benzină, crize de aprovizionare majore în scurt timp, în această toamnă. Pe cale de consecință, inflația care oricum e scăpată de sub control, va crește și mai mult și uite criza economică indusă și marea lecție pe care Rusia o dă Uniunii Europene. Adică Putin zice „ne-ați impus sancțiuni economice, dar le-ați impus prost. După un an de sancțiuni, economia Rusiei a crescut, nivelul de trai al rușilor a crescut. Ei, acuma vin eu și vă arăt că fără motorină și benzina mea o să intrați în criză economică, măi, europenilor”.

Explicația este simplă: motorina nu este petrol, ea se obține din rafinarea acestui petrol, și Rusia are mai ales rafinăriile potrivite care să poată să proceseze acest petrol; Europa nu prea are, n-a mai investit în aceste facilități, și chiar dacă această Europa va cumpăra, să zicem, petrol rusesc din India, cum a făcut și până acum, nu îl poate procesa pe măsura crizei de benzină și motorină care va veni. Sub presiunea politicilor verzi, o idioțenie, după părerea mea, chiar și SUA și-au diminuat capacitatea de procesare doar anul trecut cu 7%. Drept consecință, în acest moment nici ei nu au posibilitatea să sprijine Europa; ei de abia pot să-și îndestuleze piața internă de consum de benzină și de motorină. Se ajunge, așadar, la rezultatul previzionat de către unii din Clubul de Gândire GOLD că Europa va fi marea victimă a conflictului iscat în Ucraina de fapt cu complicitatea Statelor Unite.

Ca să vă puteți imagina efectele per total, prieteni, analizați, spre exemplu, intrarea economiei Germaniei în recesiune în acest an exact din cauza faptului că a refuzat să mai importe gazul rusesc, care era ieftin. La fel se va întâmpla și cu benzina și cu motorina. Sau, dacă vreți, pe palierul alimentar analizați efectele blocării exportului de cereale pe Marea Neagră de către Rusia, iar apoi, în mod consecutiv, decizia Poloniei de a interzice importul din Ucraina, importul de cereale, decizie care a fost urmată apoi și de Ungaria, și de Slovacia și uite așa rușii au făcut să pice, să se spargă solidaritatea Europeană în fața nevoilor alimentare. Tot așa se va întâmpla și cu motorina și cu benzina, iar Statele Unite, nici nu cred că și-au pus problema, dar nici măcar nu pot astăzi să salveze Europa de la această penurie de combustibil.

Putin spunea lunile trecute că „bogăția imaginară, dată de cotațiile bursiere, va dispărea și va fi înlocuită de bogăția reală, ce se bazează pe resurse”. Face tot ce poate ca să-și demonstreze axioma pe care a emis-o, iar această bombă agro-energetică care va lovi Europa o vom resimți. Din ce cauză? Că noi ne-am descurca singuri, dar o vom resimți din solidaritate, adică ce avem noi dăm la alții – vezi cazul OMV. Putin ne-a mai dat o lecție.

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Sursa: solidnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *