Săptămâna trecută, orașul francez, Lyon a fost gazda celui de-al 7-lea Congres European de Neuroreabilitare (ECNR), manifestare științifică de top care a reprezentat un forum de discuție și un schimb avansat de idei pentru experții de renume mondial în domeniul neuroreabilitării, dar și pentru pacienții care speră la o viață mai bună.
Potrivit unui comunicat de presă, persoanele cu afecțiuni neurologice au avut parte de vești încurajatoare. În cadrul evenimentului, au fost prezentate metode emergente de neuromodulare, inovații interdisciplinare pentru reintegrarea în comunitate, tratamente pentru „COVID lung”, noi scheme terapeutice sau algoritmi de prognostic care permit o selecție mai largă și mai eficientă a pacienților cu accident vascular cerebral cu potențial maxim de recuperare etc.
Manifestarea științifică a adus în prim-plan contribuțiile semnificative pe care medicina românească le-a adus în ultimii ani domeniului neuroreabilitării dezvoltat în mod special în țara noastră de către Prof.Univ.Dr. Dafin Mureșanu, președintele Federației Europeane a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies – EFNR) și unul dintre cei mai respectați experți în neuroreabilitare pe plan internațional.
Acesta a prezentat și dezvoltat o serie de subiecte de interes științific în domeniul neuroreabilitării care au captat audiența , principalele teme fiind axate pe conceptul de „rezervă neurobiologică” sau pe capacitatea creierului de a rezista la boli sau traume, în condițiile funcționării normale a acestuia chiar și în fața unor asemenea provocări de ordin medical.
Mai mult, Prof.Univ.Dr.Dafin Mureșanu a adus în discuție noile abordări multidisciplinare pentru tratamentul afaziei post-AVC, subliniind importanța factorilor neurotrofici în combinație cu terapia logopedică, în baza celor mai noi studii clinice derulate în acest domeniu. Nu în ultimul rând, Prof. Univ.Dr. Dafin Mureșanu a prezentat importanța utilizării unor medicamente care vizează microcirculația în patologii neurologice grave, precum accidentele vasculare cerebrale care reprezintă în present, la nivel mondial , una dintre cele mai mari cauze de mortalitate și dizabilitate.
”Putem spune că prin reprezentarea României la acest maraton științific internațional de către numeroși profesori , medici și pacienți, neurologia românească a mai făcut un pas important către standardele sistemelor de sănătate avansate atât din punct de vedere clinic, dar și din perspectiva cercetării științifice medicale, oportunitățile momentului din vasta plajă a neuroreabilitării putând fi de-acum exploatate mult mai mult și mai ușor de către neurologii români, ceea ce va conduce în viitor la implementarea unor măsuri de îngrijiri medicale mai bine definite de care vor beneficia pacienții noștri” a declarat Președintele celei de-a -VII-a ediții a Congresului European de Neuroreabilitare și Președinte al Federației Europeane a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies – EFNR), Prof. Univ.Dr. Dafin Mureșanu.
Prezent la cea de-a șaptea ediție a Congresului European de Neuroreabilitare, Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România ( COPAC) și membru în board-ul European Patients Forum a subliniat importanța colaborării dintre medici și pacienți, dar și rolul extrem de important pe care îl au asociațiile de pacienți în îmbunătățirea calității vieții acestora.
Președintele COPAC, Radu Gănescu a ținut să precizeze că: ” noi, pacienții suntem conștienți de cât de importanta este neuroreabilitarea celor care au suferit un accident cerebral, un traumatism cranio-cerebral sau au o altă formă de boală neurodegenerativă. Vedem nevoia creșterii accesibilității acestor pacienti la echipe multidisciplinare care să creeze o abordare integrată în cel mai rapid interval posibil pentru a avea cât mai multe cazuri rezolvate cu succes -oameni reabilitați și reintegrați în societate – și nu pacienti cu dizabilități care cu siguranță resimt un impact dur asupra calității vietii lor cât și în rândul familiilor lor. Importanța deschiderii și implicării asociațiilor de pacienți împreuna cu societatea profesională de neurologie în crearea unor programe și circuite clare și accesibile pentru pacient este cheia succesului neuroreabilitării bolnavilor din România”.
Colaborarea activă dintre asociațiile de pacienți și societățile profesionale la nivelul României se reflectă și la nivelul „Strategiei Naționale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare”, demers privit de forurile europene prezente la congresul ECNR ca un pas important în lupta împotriva acestor afecțiuni care afectează un număr mare de români. Așadar, al 7-lea Congres European de NeuroReabilitare nu a fost doar un eveniment academic, ci și o sursă de speranță și inspirație pentru toți cei prezenți. În acest context se poate spune că viitorul îngrijirii pacienților cu afecțiuni neurologice pare mai aproape de standardele sistemelor de sănătate avansate.
Una dintre cele mai mari manifestări științifice medicale internaționale ale acestui an, dedicate neuroreabilitării și proceselor adaptative cerebrale, a -VII-a ediție a Congresului Federației Europene de Neuroreabilitare a reunit în Franța, la Lyon, în perioada 30 august – 2 septembrie, peste 700 de neurologi (cercetători științifici, lectori, medici primari și medici specialiști) din 57 de țări de pe cinci continente: Africa, America, Asia, Australia și Europa.
Evenimentul a fost organizat sub patronajul Federației Europeane a Societăților de Neuroreabilitare (The European Federation of NeuroRehabilitation Societies – EFNR) și al Federației Mondiale a Societăților de Neuroreabilitare (The World Federation for NeuroRehabilitation – WFNR) în parteneriat cu Academia Multidisciplinară de Neurotraumatologie, Societatea pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, Organizația Europeană a AVC si Organizația Mondială a Sănătății.
Congresul European de NeuroReabilitare (ECNR 2023), Lyon, Franța, a fost acreditat de către Consiliul European de Acreditare pentru Educație Medicală Continuă (EACCME®) cu 21 de credite CME europene (ECMEC®).