Caută
Close this search box.

Rareș Bogdan: PNL nu părăsește guvernarea. Dacă alții vor, pot s-o facă, noi vom guverna în continuare

Liberalul Rareș Bogdan a făcut declarații înainte de ședința coaliției, de luni:

„Nu avem niciun motiv să părăsim guvernarea, dar vom fi extrem de duri începând de acum, și trebuie să fim tratați pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptăm niciun fel de atac și niciun fel de încercare de a izola PNL sau de a pune la colț primarii noștri, președinții de consilii județene sau reprezentanții noștri din teritoriu.

Nu părăsim guvernarea, nu se pune această problemă, suntem responsabili, avem o asumare clară în fața românilor, dacă alții vor să părăsească guvernarea, pot s-o facă, noi vom guverna în continuare”, a declarat Rareș Bogdan, la intrarea în ședința coaliției, potrivit TVR.

Prim-vicepreședintele PNL a adăuat: „PNL nu părăsește guvernarea, nu părăsește corabia atunci când e greu, vine o furtună. Ne-am asumat guvernarea în timpul pandemiei, în timpul începutului războiului din Ucraina și în vremurile extrem de complicate ale crizei energetice, nu avem niciun motiv să părăsim guvernarea, dar vom fi extrem de duri începând de acum.

Trebuie să fim tratați pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptăm niciun fel de atac și niciun fel de încercare de a izola PNL sau de a pune la colț primarii noștri, președinții de consilii județene sau reprezentanții noștri din teritoriu.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri