Caută
Close this search box.

Prima generaţie de studenţi în inteligenţa artificială din România îşi începe studiile la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că prima generaţie de studenţi în inteligenţă artificială îşi începe studiile din această toamnă.

„În primăvara anului 2023, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a propus standardele naţionale ARACIS pentru dezvoltarea programelor de inteligenţă artificială la nivel de licenţă în România, iar din toamna anului 2023 prima generaţie de 50 de studenţi îşi începe formarea la UBB. Interesul pentru noul program a fost unul extrem de ridicat, cu aproape 8 candidaţi pe un loc, deşi programul este organizat într-o limbă de circulaţie internaţională (engleză)”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de UBB, potrivit Agerpres.

În clasamentul pe domenii, în „computer science/information systems”, UBB ocupă primul loc (sau podiumul) în ţară, aşa cum se vede, spre exemplu, în clasamentul QS 2023 (prima în ţară, alături de Universitatea Politehnica din Bucureşti, şi 401-500 la nivel internaţional) şi Times Higher Education 2023 (prima în ţară şi 601-800 internaţional).

„Urmărind bunele practici internaţionale, noi am considerat că inteligenţa artificială s-a maturizat şi în ţară, astfel încât trebuie să iasă din logica de doar competenţă în specializarea informatică sau de supraspecializare la nivel de masterat / doctorat / postdoctorat şi să devină o specialitate cu program de formare la nivel de licenţă”, a spus rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

”În consecinţă, am propus noi standardele naţionale, deoarece, atât istoria domeniului în ţară, cât şi excelenţa prezentului ne poziţionează ca reper naţional în domeniu, cu prestigiu internaţional. Într-adevăr, deja cunoscutul ‘Institut UBB de Inteligenţă Artificială’ are parteneriate strategice şi integrate cu actorii majori în domeniu (Microsoft/SAS/UiPath etc.), iar organizarea oficiului naţional al European Institute of Innovation and Technology (EIT Digital) la UBB arată clar şi recunoaşterea internaţională a prestigiului”, a mai adăugat rectorul UBB.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri