Poveștile pe care le spun oamenii care au fost aproape să moară și au fost salvați prin resuscitare nu sunt nici halucinații, nici invenții, cred cercetătorii. Un amplu studiu publicat joi în jurnalul Resuscitation, care a cuprins echipe de personal instruit din 25 de spitale din Statele Unite, Marea Britanie și Bulgaria, arată ce se întâmplă de fapt cu creierul în astfel de momente, relatează CNN.
Milioane de oameni au raportat experiențe pe care medicii le denumesc „în apropierea morții” de când resuscitarea cardiopulmonară a fost inventată în 1960, a spus dr. Sam Parnia, medic de terapie intensivă NYU Langone Health, cercetează fenomenele de zeci de ani.
Parnia este autorul principal al unui nou studiu menit să descopere ceea ce el numește „conștiința ascunsă” a morții prin măsurarea activității electrice din creier atunci când inima se oprește și respirația încetează. „Mulți oameni raportează aceeași experiență. Conștiința lor a devenit mai intensă și mai vie, iar gândirea lor a devenit mai clară în timp ce medicii ca mine încearcă să-i revigoreze și cred că sunt morți”, a spus Parnia, profesor asociat la NYU Grossman School of Medicine din New York City. „Ei au senzația că s-au separat de corp și pot vedea și auzi medici și asistente și au putut să raporteze ce le făceau medicii într-un mod de 360 de grade care este inexplicabil pentru ei”, a adăugat el.
În plus, oamenii își revizuiesc adesea întreaga viață, își amintesc gânduri, sentimente și evenimente pe care în mod normal nu ar vae cum să le țină minte și încep să se evalueze pe ei înșiși pe baza principiilor moralității și eticii. Este o „înțelegere globală a comportamentului lor de-a lungul vieții în care nu se mai pot înșela singuri”, a spus Parnia.
Oamenii spun, de asemenea, că au văzut o ființă asemănătoare lui Dumnezeu. Parnia explică: „Dacă se întâmplă să fii creștin, spui: „L-am văzut pe Isus”, iar dacă se întâmplă să fii ateu, spui „Am văzut asta!”, ființă incredibilă de iubire și compasiune.”
În studiul coordonat de Parnia, experții au urmărit medicii în camerele în care pacienții cedau. În timp ce doctorii făceau eforturile de resuscitare, echipele de cercetare au atașat dispozitive care măsurau oxigenul și activitatea electrică la capul persoanei pe moarte. Încercarea medie de resuscitare a durat între 23 și 26 de minute. Cu toate acestea, unii medici au continuat să efectueze manevrele până la o oră, a constatat studiul.
„Resuscitarea este o circumstanță foarte tensionată, provocatoare. Este o intensitate foarte mare. Nimeni nu a mai făcut asta până acum, dar echipele noastre independente de cercetare au reușit să efectueze procedurile fără a interveni în îngrijirea medicală a pacienților”, au punctat experții implicați.
Activitatea creierului a fost măsurată la intervale de două sau trei minute, când medicii au fost nevoiți să oprească compresiile toracice sau șocurile electrice pentru a vedea dacă inima pacientului va reporni, a spus Parnia. „Nu a fost nicio mișcare. A fost o tăcere. Atunci luam măsurători pentru a vedea ce se întâmplă. Am descoperit că creierul oamenilor care trec prin moarte a pălit, ceea ce te-ai aștepta”, a spus Parnia. „Dar, interesant, chiar și până la o oră de la resuscitare, am văzut vârfuri – apariția activității electrice a creierului, la fel ca atunci când oamenii vorbesc sau se concentrează profund”, a adăugat el.
Din păcate, doar 53 de persoane din cele 567 de persoane din studiu, sau 10%, au fost readuse la viață. Dintre acestea, 28 de persoane au fost apoi intervievate cu privire la ceea ce își puteau aminti din experiență. Doar 11 pacienți au raportat că au fost conștienți în timpul resuscitării și doar șase au raportat o experiență aproape de moarte.
Cu toate acestea, acele experiențe au fost clasificate împreună cu mărturiile a 126 de supraviețuitori ai stopului cardiac care nu au fost în studiu și „am putut să arătăm foarte clar că experiența înregistrată a morții — un sentiment de separare, o trecere în revistă a vieții, într-un loc în care omul se simte ca acasă și apoi recunoașterea faptului că trebuie să se întoarcă. Aceste mărturii au fost consecvente la toți”, a dezvăluit Parnia.
În plus, studiul a comparat semnalele creierului înregistrate la experiențe în apropierea morții cu semnalele creierului realizate de alte studii privind halucinațiile sau iluziile. Experții au constatat că acestea sunt foarte diferite. „Am putut concluziona că experiența amintită a morții este reală. Se întâmplă odată cu moartea și există un marker cerebral pe care l-am identificat. Aceste semnale electrice nu sunt produse ca un truc al unui creier pe moarte, ceea ce au spus mulți critici.”
