Caută
Close this search box.

Daniel-Costel Torje: Nu vă fie frică!

Cetatea Vaticanului a fost condusă între 1978-2005 de cel mai iubit și mai popular suveran. Ziua de 16 octombrie 1978 îl așază în fruntea Bisericii Catolice de la Roma pe cel de-al 264-lea descendent al Sfântului Petru, un papă cu origini poloneze și primul de altă naționalitate decât cea italiană din 1522 încoace. Despre activitatea sa impresionantă am avut bucuria să aflu din diverse surse. Până la Revoluția din 1989 prin intermediul postului de radio „Europa Liberă”, iar după această dată prin mijloacele de comunicare specifice mass-mediei.

În Ardealul natal religia ortodoxă a fost impregnată, în decursul secolelor, de unele obiceiuri și tradiții specifice Bisericii de la Roma, așa se face că, la vârsta tinereții, când m-am mutat în Muntenia, am constatat unele diferențe – nesemnificative – între rânduiala ortodocșilor din Regat și a celor de dincolo de Carpați. În anul 1982 când bunica s-a mutat la noi obișnuia să meargă duminica la slujba de la biserică. Cum bătrânețea nu i-a mai îngăduit să facă deplasarea, stătea pe marginea patului și se ruga ținând în mână un obiect specific catolicilor, un lănțișor cu mărgele negre numit rozariu, care avea atașată și o cruciuliță. Din câte îmi amintesc de la bunica fiecare mărgea presupunea o anumită rugăciune.

În casa părintească aveam un radio mai performant, adus de tatăl meu din Germania de Est, la care ascultam clandestin programele transmise de „Europa Liberă”. Printre alte emisiuni interesante postul de radio amintit transmitea duminica slujba de la Vatican și în felul acesta bunica era fericită că participă și ea, prin intermediul undelor radio, la ceremonia religioasă. Acesta este modul în care Papa Ioan Paul al II-lea a ajuns și în locuința noastră. Într-o țară în care religia ortodoxă era persecutată de un regim comunist absurd, conducătorul Bisericii Catolice îi mijlocea bunicii mele de confesiune ortodoxă legătura cu Dumnezeu. Neamul meu era în majoritate ortodox, dar nu cred că, la vremea respectivă, știau mulți cine este Patriarhul României. În schimb, știau cine este liderul spiritual al Bisericii de la Roma.

Ioan Paul al II-lea a fost cel mai iubit Suveran Pontif. O spun faptele lui și reacțiile enoriașilor la comportamentul acestui slujitor al lui Dumnezeu. Eu am să încerc să-i fac un succint portret pentru a întări afirmația de mai sus. În amintirea celor care l-au cunoscut, Sfântul Părinte a rămas un lider mondial care a militat cu îndârjire pentru pacea între popoare, pentru înțelegerea dintre oameni, pentru concilierea dintre cele două biserici surori, catolică și ortodoxă. A fost primul papă care a vizitat o țară ortodoxă, iar spre bucuria noastră această țară a fost România. De asemenea, a fost primul papă care a vizitat Israelul, o sinagogă și o moschee.

Înaltul prelat, pe numele său de dinainte de a urma calea bisericii Karol Josef Wojtyla, s-a născut la 18 mai 1920, în localitatea Wadowice, Polonia. După studiile liceale s-a înscris la Universitatea Jagellonă, dar pentru că naziștii au închis școala, tânărul Iosef s-a angajat la o carieră de piatră și ulterior la un combinat de produse chimice.

Din anul 1942 frecventează în mod clandestin Seminarul din Cracovia, iar după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial urmează cursurile Facultății de Teologie. Este hirotonit în orașul Cracovia, la 1 noiembrie 1946, iar în paralel desfășoară activități didactice predând disciplina „Teorie morală și Etică socială” la Facultatea de Teologie din Lublin și în cadrul Seminarului Major din Cracovia.

Urcă în mod gradual treptele ierarhiei bisericești. Mai întâi devine episcop de Ombi, apoi arhiepiscop de Cracovia, pentru ca, la 26 iunie 1967, să devină cardinal. La 16 octombrie 1978 conclavul cardinalilor l-a ales liderul Bisericii Catolice și timp de 27 de ani a condus-o, în mod strălucit, în ciuda opreliștilor și atentatelor la care a fost supus și la care el a răspuns cu o „civilizație a iubirii”.

Activitatea sa pontificală este marcată de lupta împotriva ideologiilor totalitare și apărarea vieții. I-a criticat în mod public pe slujitorii bisericii cu simpatii socialiste și s-a opus cu înverșunare avorturilor și însămânțării artificiale.

Patria natală se afla sub regim comunist, dar asta nu l-a împiedicat să o viziteze și să susțină cu ardoare mișcarea sindicalistă „Solidaritatea”. Într-o vizită făcută la Varșovia, în iunie 1983, a declarat că scopul pelerinajului său constă în: „a sta sub crucea lui Hristos, cu toți conaționalii mei, în special cu cei care simt cel mai dureros gustul amar al dezamăgirii, umilinței, suferinței, lipsirii de libertate și călcării în picioare a demnității umane”.

Prin atitudinea și acțiunile sale Papa Ioan Paul al II-lea a contribuit la căderea regimurilor comuniste în Europa de Est și la dărâmarea zidului Berlinului. Tentativele de asasinat la adresa lui nu l-au împiedicat să critice și să lupte împotriva conducerilor dictatoriale. În anul 1987, în plin regim totalitar, s-a dus în Chile și i-a cerut public demisia tiranului Augusto Pinochet. În mod similar a procedat în Haiti, unde a condamnat în termeni foarte duri abuzurile conducătorului Jean Claude Duvalier. Gesturile curajoase ale suveranului au contribuit, alături de amplele manifestări de protest, la înlăturarea celor doi dictatori.

Un gest remarcabil, care a rămas în istorie, s-a petrecut cu prilejul unei ceremonii organizate în Catedrala Sfântul Petru de la Vatican, în ziua de 12 martie 2000. Atunci Papa Ioan Paul al II-lea, în numele Bisericii Romano-Catolice, a cerut public iertare de la Dumnezeu pentru păcatele săvârșite de predecesorii lui și de cei care au slujit și au păcătuit în numele acestui așezământ religios. În cuvântarea sa, Suveranul Pontif a recunoscut că, în istoria Casei Domnului pe care o conduce, au existat momente în care creștinii au luptat unii împotriva altora, iar intoleranța, excomunicările și pedepsele aplicate au pătat imaginea acesteia. De asemenea, el a cerut iertare și pentru neimplicarea bisericii în perioada Holocaustului.

Vizita apostolică efectuată în România de liderul Bisericii Romano-Catolice în perioada 7-9 mai 1999 a reprezentat o bornă istorică de la care relațiile dintre cele două biserici surori s-au schimbat în bine într-un mod grăitor. Întâlnirea a dat un nou impuls dialogului dintre cele două confesiuni. După evenimentul de la București legăturile s-au dezvoltat tot mai mult, iar tensiunile existente de-a lungul veacurilor între lumea ortodoxă și cea catolică s-au diminuat semnificativ, dovadă fiind vizitele efectuate ulterior de Suveranul Pontif în alte țări ortodoxe, precum: Georgia, Grecia, Ucraina, Armenia și Bulgaria.

Printre alte fapte ale liderului Bisericii de la Vatican aș aminti momentul în care a sărutat Coranul, organizarea, în anul 2004, la Vatican, a unor concerte de reconciliere între evrei și musulmani, vizitarea unei biserici evanghelice, a moscheii Omeyyada din Damasc, vizita la Zidul Plângerii în Israel sau prietenia ecumenică de notorietate cu Maica Tereza din Calcutta.

Papa Ioan Paul al II-lea s-a stins din viață pe 2 aprilie 2005, în Duminica Milostivirii Divine. Avea 85 de ani, iar boala Parkinson, care îl chinuia de ani buni, asociată și cu alte suferințe i-au adus sfârșitul. A fost înmormântat în cripta de sub Bazilica San Pietro din Vatican.

Pentru întreaga sa activitate și pentru unele minuni care îi sunt atribuite a fost sanctificat. Ceremonia a avut loc în ziua de 27 aprilie 2014. În calitatea sa de conducător absolut al Sfântului Scaun a avut aproximativ 1.000 de întrevederi cu șefi de state și de guverne și a primit în audiență aproximativ 18.000.000 de credincioși. Acestora din urmă obișnuia să le ofere tot felul de povețe pentru a trece mai ușor peste greutățile vieții. Îi îmbărbăta și îi consola cu o mângâiere sau o îmbrățișare. Dintre îndemnurile exprimate public cel mai des a fost: „Nu vă fie frică!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri