Caută
Close this search box.

Ion Iliescu poate fi judecat pentru infracțiuni contra umanității. Curtea de Apel București a dat undă verde pentru începerea procesului Revoluției

Ion Iliescu va fi judecat, alături de Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus, în Dosarul Revoluţiei, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus, astăzi, începerea procesului. Fostul preşedinte a cerut strămutarea dosarului, dar şi anularea mai multor documente, însă judecătorul de la camera preliminară i-a respins solicitările. Decizia nu este definitivă.

După mai multe amânări, instanţa a respins toate excepţiile şi cererile ridicate de avocaţii lui Ion Iliescu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de procurori.

„Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul Iliescu Ion, inculpatul gl.(rtr.) Rus Iosif, Asociaţia 21 Decembrie 1989, (…) ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. (2) Cpp, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii: Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal; Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii; gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia judecătorilor.

Dosarul „Revoluţiei” s-a plimbat peste patru ani între instanţele şi parchetele bucureştene pe motive de procedură.

În prima fază, Ion Iliescu a fost trimis în judecată de Parchetul Militar în aprilie 2019, însă dosarul a fost restituit la Parchet peste doi ani de către judecătorii de la ICCJ, fiind invocată existenţa unor nereguli în rechizitoriu.

Instanţa supremă a decis atunci excluderea din materialul de urmărire penală a mai multor probe, printre care „declaraţii” ce conţin relatările făcute de Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu în faţa Comisiei senatoriale, rapoarte ale Parlamentului, un punct de vedere de la SRI sau documente de arhivă de la MApN.

Conform rechizitoriului, Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obţinerea legitimităţii populare, menţinerea şi consolidarea puterii politice deţinute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, ora 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2.382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.

De asemenea, aceleaşi fapte ale lui Ion Iliescu au generat, pentru intervalul 22 decembrie, orele 16,00 – 30 decembrie 1989, o stare de pericol iminent şi grav pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile, de pe întregul teritoriu al României, susţin procurorii.

Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care şi-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menţinerea şi consolidarea puterii politice obţinute, dar şi legitimarea în faţa opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16,00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

Conform Parchetului, general (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operaţiunea de inducere în eroare a opiniei publice.

Revoluţia Română din decembrie 1989 s-a caracterizat printr-o succesiune de justificate proteste populare, revendicări de natură socială şi politică, lupte de stradă, demonstraţii cu caracter de masă, represiuni armate violente, care au debutat la Timişoara în ziua de 16 decembrie 1989, apoi au continuat în Bucureşti şi alte oraşe ale României începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989, culminând cu părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR) de către cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu, la data de 22 decembrie 1989 (ora 12,06), moment ce a însemnat pierderea prerogativelor puterii de stat de către aceştia şi sfârşitul dictaturii comuniste în ţara noastră.

Parchetul precizează că, începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României a fost declanşată, cu intenţie, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenire a unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri