Caută
Close this search box.

Proiectul privind personalul CCR a fost adoptat de Senat. Ce pensie va avea un magistrat-asistent

Senatul a adoptat, luni, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind personalul Curţii Constituţionale (CCR), stabilind, între altele, că magistraţii-asistenţi vor putea beneficia de pensie de serviciu, la împlinirea vârstei de 60 de ani, în cuantum de 80% din baza reprezentată din media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

„Magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în acestei funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate”, se arată în proiectul amendat şi adoptat, luni, de Senat, potrivit Agerpres.

Potrivit celor adoptate, în cadrul CCR îşi desfăşoară activitatea următoarele categorii de personal: a) magistraţi-asistenţi; b) personal auxiliar de specialitate; c) personal încadrat în structurile de specialitate ale Curţii Constituţionale, în condiţiile legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri