Spitalul Bagdasar – Arseni și Institutul Marius Nasta, ambele din București, au doar 300 de lei alocați pentru toată luna decembrie.
„Dintr-un necesar de 21 de milioane de lei, avem alocate, în acest moment, 3 milioane 300 de mii de lei, iar pentru luna decembrie avem alocaţi şi prevăzuţi ca resursa bugetară suma de 300 de lei. Adică acele trei hârtii albastre pe care le cunoaştem cu toţii foarte bine. Am făcut memorii prin care am adus la cunoştinţă situaţia existentă – că spitalul este într-un blocaj care nu s-a închis încă. Încă mai funcţionăm pe ce am reuşit să achiziţionăm până acum. Vom mai funcţiona – estimăm – zece zile, de la data prezentă, cu ce am reuşit să alocăm astăzi, dar nu ştim niciodată ce urgențe vin. Calculele pe care le facem acum sunt la linia de plutire şi imediat sub linia de plutire„, a spus Andi Nodiț, managerul Siptalului Bagdasar – Arseni, pentru Digi 24.
Într-o situaţie similară este şi Institutul Marius Nasta din Capitală. Bugetul pentru luna decembrie este tot de 300 de lei. Mai grav este că, potrivit ordonanţei de reducere a cheltuielilor, managerii nu mai au voie să cheltuiască bani pentru reparaţii, iar în acest spital este nevoie de o astfel de investiţie pentru ca secţia de Terapie Intensivă să poată fi deschisă.
„Mai mult de jumătate din pereţii care sunt acoperiţi de faianţă sunt dărâmaţi, pentru că sunt cu o infrastructură veche, iar noi nu avem fonduri să reparăm. Prin urmare, suntem în punctul în care, probabil, acea zonă de Terapie Intensivă şi bloc operator nu vor putea fi deschise, dacă nu vom găsi sponsorizări„, a spus Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”.
Luna trecută, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliştii Digi 24 despre cum va rezolva această situaţie gravă din spitale, dar la acel moment premierul era liniştit. „În acest moment, nu este un blocaj. Nu mai speriaţi oamenii!„, spunea Marcel Ciolacu.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a cerut Ministerului Finanţelor 4,2 miliarde de lei pentru a acoperi cheltuielile din luna noiembrie, dar şi restanțele din luna octombrie. Spitalele supravieţuiesc, de la o lună la alta, din banii alocați din Fondul de Rezervă, în absenţa unei rectificări bugetare.