Caută
Close this search box.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că sunt trimise mesaje scam în numele instituției: „Identitatea vizuală a Directoratului a fost şi ea folosită de atacatori în tentative de fraudă”

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, luni, asupra mesajelor, link-urilor şi documentelor primite din surse necunoscute sau suspicioase. Instituţia atrage atenţia că se trimit mesaje în numele DNSC, transmite News.ro.

”Adesea, infractorii cibernetici fac uz de imaginea unor autorităţi ale statului pentru a oferi o doză mare de încredere scenariului servit potenţialei victime. Astfel, identitatea vizuală a Directoratului a fost şi ea folosită de atacatori în tentative de fraudă, scam propagat via e-mail”, au transmis, luni, oficialii DNSC.

Potrivit acestora, acest scam se bazează pe credulitatea utilizatorului şi pe panicarea sa, cu scopul de a oferi detalii compromiţătoare sau date sensibile printr-un răspuns (reply) la e-mail-ul iniţial.

Instituţia precizează că se trimit mesaje frauduloase în numele DNSC, de pe adrese care nu sunt specifice DNSC.

”Pentru a impacienta utilizatorul, atacatorii menţionează în mesaj acuze de «pornografie juvenilă, pedofilie, exhibiţionism, cyberpornografie», cer un răspuns în 48 de ore şi menţionează DNSC, Europol şi Tribunalul Ialomiţa, în speranţa unui reply rapid”, au mai transmis oficialii DNSC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri