Premiile Academiei vor fi decernate joi: Rodica Mandache, Mircea Mihăieş şi Ilie Schipor, printre laureaţi

Actriţa Rodica Mandache, scriitorul Mircea Mihăieş, istoricul Ilie Schipor, bizantinologul Petre-Radu Guran, criticii Ioan Cristescu şi Ionel-Mircea Vartic se numără printre laureaţii Premiilor Academiei Române pentru anul 2021, care vor fi decernate, joi, în aula prestigiosului for.

Premiile au fost acordate, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secţii ştiinţifice ale Academiei Române: literatură şi filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, ştiinţe tehnice, ştiinţe geonomice, tehnologia informaţiei, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, ştiinţe economice şi juridice, sociologie, psihologie, filosofie, teologie, arte plastice, teatru şi muzică.

Printre premiile acordate la această ediţie se numără:

* La secţiunea Artele Spectacolului, actriţa Rodica Mandache a primit Premiul „Aristizza Romanescu”, pentru rolul Floarea Plătici din filmul „Luca” (regia: Horaţiu Mălăele), iar la Filologie şi Literatură – scriitorul Mircea Mihăieş a fost recompensat cu Premiul „Titu Maiorescu” pentru volumul „Finnegans Wake, 628 – Romanul întunericului”, în timp ce criticii literari Ioan Cristescu şi Ionel-Mircea Vartic au fost recompensaţi cu Premiul „Lucian Blaga” pentru volumul „I. Negoiţescu – Radu Stanca. Un roman epistolar. Ediţie integrală”.

* La secţiunea Ştiinţe economice, Juridice şi Sociologie Premiul „Victor Slăvescu” a fost acordat istoricului Ilie Schipor, pentru lucrarea „Destinul Tezaurului României – Argumente din arhivele ruse”, iar Premiul „Nicolas Georgescu Roegen” a recompensat Grupul de studii consacrate politicilor monetare şi fiscale (Monetary Neutrality with Sticky Prices and Free Entry; Fiscal Policy in Europe: Controversies over Rules, Mutual Insurance and Centralization; Optimal Monetary’ Policy and Liquidity with Heterogeneous Households), autori: Florin-Ovidiu Bîlbîie, Tommaso Monacelli (Italia), Roberto Perotti (Italia), Xavier Ragot (Franţa).

* La Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie, Premiul „Constantin Rădulescu-Motru” a revenit lucrării „Dicţionar de pedagogie”, autoare: Muşata-Dacia Bocoş-Binţinţan (coordonator), Ramona Răduţ-Taciu, Cornelia-Afrodita Stan, Premiul „Ion Petrovici” lui Andrei Vieru pentru „Elogiul frontierelor. Mic tratat de libertate”, Premiul „Vasile Conta” lui Viorel Mirea – „Fermenţii basmului românesc”. La această secţiune Premiul „Dumitru Stăniloaie” a recompensat autorii Florin-Ciprian Petre – „De l’homme exterieur a l’homme interieur. L’anthropologie spirituelle de saint Jean Cassien” şi Arhim. Dionisie Dumitru I. Constantin – „Frumuseţea Liturgică Ortodoxă – Icoană a frumuseţii cereşti. Istoria, arta confecţionării şi semnificaţiile teologico-simbolice ale obiectelor de cult”.

* La secţiunea Artă Plastică, Premiul „Ion Andreescu” a revenit Luminiţei Gliga pentru expoziţiile: „Martor tăcut” (Sala Rondă, Cercul Militar Naţional), „Periplu şi Reflecţie” (Galeria Căminul Artei), „Uneori caii sunt verzi” (Galeria artelor, Cercul Militar Naţional), Premiul „Simion Florea Marian” lui Marin Marian-Bălaşa, pentru „Ochiul dracului şi al lui Dumnezeu (mentalităţi economice tradiţionale)” şi Antoanetei-Liliana Olteanu – „Mitologie română (vol. I-III)”, Premiul „Duiliu Marcu” arhitectului Marian Moiceanu, pentru lucrarea „Din spatele cinematografului spre Sala Frescelor”.

* La Ştiinţe Medicale, Premiul „Victor Babeş” a fost acordat autorilor Radu Iftimovici, Dana Baran pentru lucrarea „Personalităţi şi contribuţii româneşti în medicina internaţională”, iar la secţiunea Ştiinţe Biologice Premiul „Emil Racoviţă” – Marcel-Ovidiu Ciobanu, Iuliana Popovici, pentru lucrarea „Nematode fauna of the Romanian Carpathians, vol. I- II” şi Premiul „Grigore Antipa”, acad. Dumitru Murariu şi Sanda Maican (coordonatori) – „Cartea roşie a nevertebratelor din România/The red book of invertebrates of Romania”.

* La secţiunea Ştiinţe Tehnice, Premiul „Anghel Saligny” a revenit lui Daniel Dan şi Valeriu-Augustin Stoian pentru grupul de două lucrări „Studii teoretice şi experimentale privind comportarea seismică a pereţilor beton armat şi hibrizi/compoziţi oţel beton”/”The seismic behavior of reinforced concrete and hybrid/composite shear walls – Theoretical and experimental approaches”.

În cadrul evenimentului, Academia Română va acorda trei diplome „Meritul Academic” şi 10 diplome „Distincţia Culturală”.

* Diploma „Meritul Academic”: „Romanian Journal of Information Science and Technology”, pentru poziţia fruntaşă în evaluarea internaţională Clarivate; Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu”, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţare şi dr. Valentina Eşanu, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

* Diploma „Distincţia Culturală”: prof.univ.dr. Valentina Vasile, director al Institutului de Economie Naţională; Alexandru Ion Herlea, preşedintele Asociaţiei La Maison Roumaine, Paris; Alexandru-Dan Bartoc, preşedintele Fundaţiei Culturale „Bartoc”; Editura Academiei Române; Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”; Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”; dr. Eugen Nicolae, directorul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”; dr. Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, fost muzeograf la Muzeul Municipiului Bucureşti; Ilarie Gh. Opriş, directorul Asociaţiei Culturale „Sfântul Gheorghe”; Editura „Cronica Mureşeană” Sângeorgiu de Mureş şi Ordinul Militar de România.
Citește mai departe…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *