Caută
Close this search box.

Procesul Revoluției, fără un verdict după 34 de ani. Ion Iliescu a contestat începerea judecății

Dosarul Revoluţiei Române

Se împlinesc 34 de ani de la prăbușirea regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu, însă dosarul penal s-a plimbat între Parchete şi instanţe. În octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că procesul poate începe, însă Ion Iliescu, acuzat de crime împotriva umanităţii, a contestat decizia.

Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să decidă pe 10 ianuarie dacă procesul poate merge mai departe sau dosarul se întoarce la Parchet. De altfel, acest dosar s- a plimbat de 34 de ani între instanțe și parchete. Ultima dată a fost trimis în judecată în august 2022 și a stat șa camera preliminara mai bine de un an și două luni, deși procedurile prevăd analiza dosarului în maximum 60 de zile.

Odată ce judecătorii au stabilit că procesul poate începe, principalii inculpați, fostul președinte Ion Iliescu, fostul vice prim-ministru al Guvernului României, Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare, generalul în retragere Iosif Rus, acuzați de crime împotriva umanității în perioada 22 decembrie -30 decembrie 1989, când prin ordinele pe care le-ar fi dat în acea perioadă ar fi creat panică în rândul populației și au creat o stare de psihoză, spunând că printre cetățeni sunt teroriști. În această perioadă au fost cei mai mulți morți la Revoluție. Din totalul de 1166 de persoane decedate, 847 de persoane și-au pierdut viața în această perioadă. În plus peste 2500 de persoane au fost grav rănite, iar aproape 600 de persoane au fost reținute ileal de către Miliție.

Este vorba despre un dosar care așteaptă un adevăr istoric pentru că cel judiciar se lasă așteptat.

The post Procesul Revoluției, fără niciun verdict după 34 de ani. Ion Iliescu a contestat începerea judecății appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri