Caută
Close this search box.

ANM: Intensificări ale vântului, precipitaţii mixte, polei în zonele joase şi ninsori la munte, până vineri dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică de intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei în zonele joase, dar şi ninsori la munte, valabilă până vineri dimineaţa în majoritatea regiunilor.

Conform prognozei de specialitate, începând din după-amiaza zilei de miercuri (24 ianuarie), aria precipitaţiilor va fi în extindere treptată şi temporar în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei vor fi precipitaţii mixte (ploi, lapoviţă şi ninsori) şi mai ales în noaptea de miercuri spre joi (24/25 ianuarie) pe alocuri depuneri de polei.

În zona montană vor predomina ninsorile (izolat, cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

Temporar vântul va avea intensificări la munte, unde rafalele vor depăşi 60…80 km/h, iar pe parcursul zilei de joi (25 ianuarie), local şi în Oltenia, Transilvania şi Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.

ANM precizează că intensificări ale vântului vor mai fi până la sfârşitul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării.

De asemenea, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de viscol, valabilă în intervalul 24 ianuarie, ora 18.00 – 26 ianuarie, ora 10.00, la munte, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m.

Potrivit sursei citate, la munte, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 80…100 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.

sursa Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri