Caută
Close this search box.

Cine este „inventatorul” aparatului de „citit în palmă” pentru „orientarea” în carieră a elevilor clujeni. Este un român

Cine a „inventat” aparatul de „citit în palmă”, achiziționat de Inspectoratului Școlar Județean Cluj, pentru a-i ajuta în carieră. Este un român.

Dispozitivul de „scanare” a palmelor elevilor pentru orientarea în carieră achiziționat de ISJ Cluj a costat 2500 de euro plus TVA. Acesta a fost inventat de Dumitru Grigore, fiind vorba despre un sistem care ar fi fost premiat la nivel național și internațional.

Dumitru Grigore este consilier pentru tehnologii avansate al societății pe acțiuni Tracia Unită, care promovează ”Școala Zalmoxiană”, potrivit paginii de internet a societății.

Dumitru Grigore a fost viceprimar în Năvodari și este membru al unei comisii a Academiei Române. În CV-ul său este inclusă și calitatea de preot misionar la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, potrivit www.stiridecluj.ro.

Proiectul prevede testarea elevilor prin scanarea mâinilor timp de 5 minute pentru identificarea abilităților native privind cariera lor viitoare.

„Este un neurostimulator, pe care elevii își pun palmele. Ulterior, sunt supuși unor impulsuri electrice de voltaj foarte mic prin care le este stimulat creierul. Creierul răspunde înapoi, moment în care scannerul intră în modul de colectare date. Procesul se repetă până se colectează date suficiente la nivel de activitate neurodermală, iar informațiile sunt interpretate de un algoritm inventat de noi”, a explicat Andrei Galoș, reprezentant Psyhometric Systems Cluj-Napoca, pentru jurnaliști.

După ce a ieșit scandal, conducerea ISJ Cluj anunță că nu va promova în școli proiectul de „scanare” a palmelor elevilor pentru orientarea în carieră

„În contextul informațiilor vehiculate în spațiul public, referitoare la prezentarea, în cadrul unei Conferinței de presă, din 23 ianuarie 2024 a Proiectului pilot, de orientare vocațională, „ÎNCOTRO? EU” conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj anunță public faptul că această inițiativă nu va fi promovată la nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, până la momentul clarificării tuturor aspectelor care țin de eficacitatea și relevanța rapoartelor generate.

Asigurăm părinții și opinia publică asupra faptului că școala clujeană rămâne un spațiu protejat, care valorifică metode și instrumente a căror eficacitate și utilitate nu periclitează sănătatea fizică și mintală a elevilor”, transmite ISJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri