Caută
Close this search box.

Președintele Colegiului Medicilor, după negocierile cu CNAS: Menținem bugetul din 2023, nu se scade valoarea de punct pentru ambulatoriu și medicina de familie

Negocierile dintre medici și CNAS s-au încheiat, iar președintele CMR Daniel Coriu a anunțat rezultatele acestora: valorile punctelor pentru medicina primară și ambulatoriu rămân aceleași ca în 2023, însă doar pentru primele 6 luni ale acestui an.

În primul rând am reușit să menținem bugetul alocat în 2023, adică menținem valoarea punctelor negociate la Contractul-cadru din iulie 2023, nu se scade valoarea de punct pentru ambulatoriu și medicina de familie, dar valabilitatea este până la 30 iunie 2024, a anunțat Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, după încheierea negocierilor dintre reprezentanții medicilor și conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Alte lucruri stabilite la întâlnirea de joi, 18 ianuarie:

la spitalizarea de zi s-a renunțat la 3 ore/pacient și s-a revenit la Contractul-cadru din 2023, în care să fie 2 ore, asta permite ca medicul să vadă mai mulți pacienți pe un pat de spitalizare de zi,

eliminarea penalităților la medicii de familie care au liste mai mari de 2.200 de pacienți

s-a clarificat ce înseamnă decontarea unei singure consultații pe zi.

CNAS a renunțat la pct. 19, care se referă la validarea serviciului medical de către membrii familiei.

Conducerea CNAS a negociat joi cu reprezentanții medicilor de familie și ai celor din ambulatorii. Medicii de familie și cei din ambulatorii amenință că de la 1 februarie nu mai eliberează niciun document, iar consultațiile vor fi contracost, dacă se mențin prevederile din noul Contract-cadru pe 2024. Aceștia au ieșit din nou în stradă pentru a-și striga nemulțumirile.

The post Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor, după negocierile cu CNAS: Menținem bugetul din 2023, nu se scade valoarea de punct pentru ambulatoriu și medicina de familie appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri