Caută
Close this search box.

Internarea anunțată cu întârziere a șefului Pentagonului, Lloyd Austin, a fost din cauza unor complicații survenite în urma unei operații de cancer de prostată

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, ţintă a criticilor pentru o recentă spitalizare care a fost făcută publică cu întârziere, este tratat pentru cancer de prostată, au anunţat medicii marţi, citaţi de Departamentul American al Apărării, transmite AFP.

„Cancerul său de prostată a fost depistat din timp şi prognosticul său este excelent”, au asigurat medicii, într-un comunicat de presă al Pentagonului.

Pe 22 decembrie, Lloyd Austin a fost internat la spitalul militar Walter Reed şi a suferit o prostatectomie sub anestezie generală, procedură chirurgicală ce presupune îndepărtarea prostatei, potrivit medicilor.

Lloyd Austin „şi-a revenit fără probleme după operaţie şi s-a întors acasă a doua zi dimineaţă”, au adăugat ei.

Pe 1 ianuarie, şeful Pentagonului a fost internat din nou pentru complicaţii în urma operaţiei din 22 decembrie,”inclusiv greaţă cu dureri severe în abdomen, şold şi picior”, au spus aceştia. Pe 2 ianuarie, a fost transferat la terapie intensivă „pentru monitorizare atentă”, au spus ei. „În timpul acestei internări, ministrul Austin nu şi-a pierdut niciodată conştienţa şi nu a fost pus sub anestezie generală”, potrivit aceleiaşi surse.

Internarea de luni, 1 ianuarie, a fost făcută publică abia vineri seara de către Departamentul Apărării, contrar protocolului, notează Agerpres.

Casa Albă nu a fost informată decât la patru zile după ce Lloyd Austin a fost internat, potrivit presei. Preşedintele Joe Biden are „încredere deplină” în ministrul său, în pofida acestei situaţii, a asigurat luni purtătorul său de cuvânt.

Însă mai mulţi republicani, printre care Donald Trump, au cerut demiterea sau demisia lui Lloyd Austin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri