Caută
Close this search box.

România suspendă contribuțiile către Agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni, până la finalizarea anchetei referitoare la cei 12 angajați acuzați că s-au implicat în atacurile Hamas din 7 octombrie

Agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni pierde în fiecare zi finanţatori importanți. Și România a anunțat că, până la finalizarea anchetei, suspendă contribuțiile. 12 angajați ai Agenției au fost acuzați că s-au implicat în atacurile Hamas din 7 octombrie.

Comisia Europeană a anunțat că va cere organismului ONU implicat să le permită experților europeni să efectueze un audit al agenției.

Presa israeliană dezvăluie noi amănunte legate de angajații ONU care au participat la masacrul comis de Hamas în octombrie anul trecut.

Un consilier școlar a luat ostatici. Un asistent social distribuia muniție. Sunt doar doi dintre cei 12 angajați ai Națiunilor Unite.

România a anunțat că va urmări ancheta ONU dar, până la primele concluzii, suspendă fondurile pe care le alocă agenției.

Radu Filip, purtător de cuvânt MAE: Contribuțiile anetrioare ale României au fost pe bază de voluntariat. Contribuția voluntară nu reprezintă o obligație. Pentru acesta, România nu are angajamente anunțate.

ONU a reacționat imediat după apariția primelor informații legate de implicarea angajaților săi în atacul terorist din 7 octombrie, precizând că orice angajat al Națiunilor Unite care are legătură cu acest masacru va răspunde penal.

Uniunea Europeană cere ONU să facă ancheta pe care a anunțat-o dar, în egală măsură, să accepte un audit al experților europeni. Până atunci, finanțarea agenției este întreruptă.

Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Comisia a stabilit că nu are prevăzută nicio finanţare pentru UNRWA până în februarie 2024.

După SUA și Germania, care au anunțat deja că blochează finanțarea agenției, UE este unul dintre cei mai importanți donatori ai organismului ONU.

Agenția ONU pentru refugiații palestinieni a fost înființată în 1950 și operează în Iordania, Liban, Siria, Fâșia Gaza și Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est.

The post România suspendă contribuțiile către Agenția ONU pentru refugiaţii palestinieni, până la finalizarea anchetei referitoare la cei 12 angajați acuzați că s-au implicat în atacurile Hamas din 7 octombrie appeared first on tvrinfo.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri